Diverse

CSM şi FC Oltchim, cele mai bune din judeţ la juniori

Cel mai puternic dintre campionatele de juniori organizate la nivel judeţean, sub egida AJF Vâlcea, a fost cel destinat juniorilor C, la care au luat startul nu mai puţin de 12 echipe, două dintre acestea aparţinând Clubului Sportiv Municipal. Prima echipă a CSM-ului a fost desemnată şi campioană de toamnă la juniori C, iar CSM II s-a clasat pe ultimul loc deoarece toate jocurile disputate de această formaţie au fost omologate cu scorul de 3-0 pentru adversari. Aceeaşi situaţie a fost şi la juniori D, cei de la CSM II pierzând la „masa verde” toate jocurile disputate. Aici, însă, în fruntea ierarhiei, după şapte etape disputate, s-a situat FC Oltchim, club care-a câştigat, de asemenea, şi una dintre seriile Cupei „Gheorghe Hagi”, cealaltă serie fiind adjudecată de către CSM. Aşadar, se poate spune că „municipalii” vâlceni şi „chimiştii” domină campionatele judeţene de fotbal juvenil, realitatea de la acest nivel confundându-se practic şi cu situaţia existentă la nivel de seniori. CSM şi FC Oltchim se menţin de ani buni la nivelul fotbalului non-amator, respectiv în Liga a II-a şi în cel de-al treilea eşalon. (S.S.) 

Juniori C

  1. CSM Rm. Vâlcea  11  11  0   0  79-3    44p.
  2. Gib Mihăescu Drăgăşani 11  10  0   1  55-22  40p.
  3. FC Frăţia Rm. Vâlcea 11    9  0   2  40-11  36p.
  4. FC Oltchim Rm. Vâlcea 11    7  0   4  26-21  28p.
  5. Unirea Tric. Goleşti 11    6  0   5  38-16  24p.
  6. AS Bărbăteşti  11    4  1   6  13-33  17p.
  7. Nova Turist Rm. Vâlcea 11    4  0   7  18-25  16p.
  8. Foresta Malaia  11    4  0   7  20-33  16p.
  9. Ghecon Lăpuşata  11    4  0   7  17-43  16p.
10. Tineretul Surupate 11    3  1   7  10-63  13p.
11. Voinţa 2008 Slătioara 11    3  0   8  12-25  12p.
12. CSM II Rm. Vâlcea 11    0  0  11   0-33    0p.

Juniori D

  1. FC Oltchim Rm. Vâlcea 7   7  0  0  32-4    28p.
  2. CSM Rm. Vâlcea  7   6  0  1  41-6    24p.
  3. Gib Mihăescu Drăgăşani 7   5  0  2  39-17  20p.
  4. AS Şirineasa  7   3  0  4  16-26  12p.
  5. Ghecon Lăpuşata  7   3  0  4  14-30  12p.
  6. FC Ciobanu 98  7   3  0  4  12-28  12p.
  7. Viitorul Rm. Vâlcea 7   1  0  6    8-30    4p.
  8. CSM II Rm. Vâlcea 7   0  0  7    0-21    0p.

Gheorghe Hagi (grupa 1998)

Seria I

  1. CSM. Rm. Vâlcea  3   3  0  0  24-3    12p.
  2. Viitorul Rm. Vâlcea 3   2  0  1  13-10    8p.
  3. Lotru Brezoi  3   1  0  2    8-23    4p.
  4. Ghecon Lăpuşata  3   0  0  3    4-13    0p.
 
Seria a II-a

  1. FC Oltchim Rm. Vâlcea 3   3  0  0  15-3    12p.
  2. Gib Mihăescu Drăgăşani 3   2  0  1    9-4      8p.
  3. FC Ciobanu 98  3   1  0  2    5-13    4p.
  4. CSM II Rm. Vâlcea 3   0  0  3    0-9      0p.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button