Liga Nationala

CSM Bucureşti a câştigat restanţa cu Slatina

Tot duminică, 5 ianuarie, CSM Bucureşti a jucat la Slatina, într-un meci ce a contat pentru etapa a VII-a din turul Ligii Florilor. În prima partidă oficială din 2019, ”tigroaicele” nu au convins. Toată lumea se aştepta la un galop de sănătate, însă la final diferenţa a fost de doar două goluri (scor 27-29). Cea mai bună marcatoare a formaţiei oltene a fost Lorena Ostase, jucătoare de Naţională, dorită şi la Vâlcea. Aceasta a marcat de şase ori. Însă printre evidenţiate s-au regăsit şi două vâlcence, respectiv Clara Vădineanu şi Hermina Stoicănescu, care au marcat de câte cinci ori. Din tabăra vicecampioanei s-au remarcat Cristina Neagu, cu şapte goluri. Cvijic a marcat de şase ori, iar Omoregie, de cinci ori. Pentru formaţia din Capitală au mai înscris: Pintea (4), Grbic (4) şi Curea (3). Victoria obţinută la Slatina, coroborată cu semieşecul SCM-ului, au redus diferenţa dintre campioana şi vicecampioana din sezonul precedent. Luând în calcul faptul că se vor anula toate rezultatele echipei din Braşov, CSM Bucureşti ar putea termina turul la doar un punct în spatele Vâlcii. Din prima parte a sezonului, formaţia din Capitală mai are două meciuri de jucat, cu Rapid (în deplasare) şi pe teren propriu, cu Gloria Bistriţa. SCM, doar unul, în deplasare, la Slobozia. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button