Diverse

CS Chimia, la trei puncte distanţă de podiumul Diviziei A

* elevele Nicoletei Lazăr s-ar putea apropia de locul 3 în acest week-end, dacă vor câştiga partida de la Sf. Gheorghe, cu CSM-ul din localitate

După o pauză de trei săptămâni, CS Chimia revine în Divizia A de handbal feminin. Sâmbătă, 7 aprilie, începând cu ora 12.00, handbalistele chimiste vor înfrunta CSM Sf. Gheorghe, o echipă care a impresionat mai puţin în acest sezon. După 17 etape, CSM ocupă locul 10, cu 13 puncte. Meciul nu este însă unul lejer pentru trupa pregătită de Nicoleta Lazăr întrucât acesta se va desfăşura în deplasare, pe terenul grupării din Covasna. Conform spuselor preşedintelui secţiei de handbal de la CS Chimia, Marian Joiţa, formaţia vâlceană nu ia însă în calcul decât victoria pentru acest meci. Îşi doreşte să confirme parcursul bun din acest campionat şi să-şi menţină poziţia în clasament, poate chiar să se apropie şi mai mult de podium. În acest moment, CS Chimia ocupă locul 5 în seria B a celui de-al doilea eşalon handbalistic al ţării. A acumulat 19 puncte şi se află la o distanţă de doar trei puncte de locul 3, ocupat de Clubul Sportiv Universitar Constantin Brâncuşi din Tg. Jiu. Până la final mai sunt cinci etape, suficiente pentru a mai spera că va putea urca în ierarhie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button