Liga IV

Constantin Briceag, primar Valea Mare: „Avem cea mai «tânără» echipă din Liga a IV-a. Dacă adunăm, avem 1000 de ani. Cu toate acestea, ne dorim promovarea”

Din play-off-ul Seriei Sud a Ligii a IV-a au mai rămas de disputat doar două etape. Lupta pentru promovare e strânsă. Oltul Ioneşti şi Minerul Berbeşti se află pe primele două locuri, cu 44 de puncte, iar Viitorul Valea Mare ocupă ultima treaptă a podiumului, cu 43 de puncte. Primarul din Valea Mare, Constantin Briceag, speră ca echipa sa să prindă măcar locul 2, pentru a merge la baraj: „Ne dorim să intrăm în Superligă. Banii, tot ăia îi cheltui. Poate sunt 50-100 de lei în plus, la arbitraj. Dar e altceva. E mai frumos în Superligă. Acolo jucăm pe terenuri bune, se dispută toate meciurile. Aducem 4-5 jucători, pe Bugiu, în poartă, pe care l-am cedat la Osica, plus cei pe care îi mai avem şi ne descurcăm în Superligă. Ne mai ajută cu banii şi domnul Gabi Preotu. E un om deosebit. Ne-a sprijinit foarte mult şi până acum. Important este să ajungem noi acolo, să promovăm. Sperăm să câştige Guşoeni-ul cu Minerul Berbeşti sau să facă măcar egal, iar noi să batem pe Bălceşti. Apoi, în ultima etapă, trebuie să câştigăm la Berbeşti. Locul I nu ştiu dacă-l mai putem prinde”. În runda trecută, Viitorul Valea Mare a scos doar un punct din deplasarea de la Lăpuşata. „Meciul cu Ioneşti ne-a prins cu un copil în poartă. L-au văzut mic şi au dat peste el. Am luat cinci goluri. La Lăpuşata nu am avut portar. Pe Bugiu l-am împrumutat la Osica, Miluţ a plecat în Germania, iar Armand Cupăreanu şi-a rupt degetele. În meciul cu Berbeşti, în minutul 92, s-a dus în plonjon, să scoată o minge de la vinclu şi a căzut cu mâna sub el. Nu a avut mănuşi şi şi-a fracturat două degete. De-abia şi-a scos ghipsul. La Lăpuşata, m-am rugat de Chiriţă să stea în poartă. El era aur în teren. Dintr-o lovitură liberă, poate dintr-un corner, la cap, tot dădea un gol. Dar a fost foarte bun şi în poartă. Gazdele nu au reuşit să-l învingă. În prima repriză a avut «Bănel» (Grecea) trei ocazii cu poarta goală şi Vlăiculescu una. Nu am reuşit să înscriem. Trebuia să fie 5,6-0 pentru noi. Apoi, în repriza a doua, a avut Lăpuşata ocazii clare, prin Chitian, dar a ştiut Chiriţă cum să stea între buturi şi gazdele nu au reuşit să-i dea gol. Ori au dat în el, ori a ieşit el şi le-a suflat mingea. Dacă reuşim să promovăm, eu zic că, cu un portar bun şi 3-4 jucători, putem face faţă în Superligă. Acum avem cea mai «tânără» echipă din Liga a IV-a. Dacă adunăm, facem 1000 de ani. Cu toate astea, reuşim să ne descurcăm, să facem faţă şi la un nivel mai înalt”, a mai spus primarul din Valea Mare. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button