Administratie

Comuna Roşiile a primit 68,75 de miliarde de lei vechi de la Guvern pentru reţelele de apă şi canalizare

La mijlocul lunii iulie, şefa Ministerului Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a anunţat că Guvernul a început implementarea etapei a doua din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care au primit finanţare toate proiectele eligibile ale administraţiilor publice locale. Printre cele 9500 de investiţii aprobate în această sesiune se numără şi două proiecte depuse de Comuna Roşiile. Astfel, localitatea administrată de primarul Doru Constantin Diaconu a obţinut 68,75 miliarde de lei vechi, pentru sistemele de alimentare cu apă şi canalizare. Este vorba de extinderea reţelei de apă (pe o lungime de 25,3 kilometri) şi a celei de canalizare apă uzată şi menajeră (pe o lungime de 9,7 kilometri). Pentru investiţiile în sistemul de apă din Roşiile, Guvernul va aloca suma de 35,09 miliarde de lei vechi, iar pentru cele la canalizare – 33,66 de miliarde de lei vechi. „Într-adevăr, am primit într-adevăr veşti bune de la Guvern în ceea ce priveşte investiţiile la apă şi canalizare. Putem să spunem că, după introducerea celor două utilităţi, şi Roşiile va intra în rândul comunelor moderne”, a subliniat primarul Doru Constantin Diaconu.
Pe de altă parte, alesul PNL a menţionat că Roşiile a primit ajutor financiar de Ministerul Dezvoltării şi pentru asfaltarea DC 79, care face legătura cu comuna Grădiştea. Investiţia are o valoare totală de circa 150 de miliarde de lei vechi, iar până în prezent s-au executat lucrări de doar 60 de miliarde. Astfel, din lungimea totală a drumului (9,38 de kilometri) s-au realizat doar vreo 5 km. „Avem mari speranţe acum că, graţie fondurilor pe care le-am primit, vom finaliza investiţia pe DC 79 într-un timp scurt. Este un proiect deosebit de important pentru locuitori. Până anul acesta, pe acest tronson era turnat asfalt doar pe 1,4 kilometri la Grădiştea şi 1,1 km la Roşiile. În primăvară, am reuşit să mai finalizăm încă 3 km. Aşadar, din cei 9,38 de kilometri au mai rămas de asfaltat încă vreo 4. În plus, s-au mai făcut ziduri de sprijin şi şanţuri betonate. Am discutat de mai multe ori cu cei de la RAJDP, firma care execută lucrările, să se mobilizeze şi să termine investiţia până la finele anului, mai ales că, acum, sursa de finanţare e sută la sută asigurată”, a conchis primarul din Roşiile. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button