Diverse

CFR, în marş forţat spre titlu

EDITORIAL  Liga 1 a debutat în anul acesta cu derby-ul echipelor care au dominat fotbalul românesc în ultimii doi ani şi jumătate, CFR Cluj şi FCSB, disputat duminică seara. A fost un meci de luptă cu fotbal spectacol destul de puţin, cu o echipă foarte bine organizată şi o alta care în acest moment este în criză de lider, Pintilii punând ghetele în cui în această iarnă. A fost şi un duel al celor doi antrenori, câştigat de către Dan Petrescu în disputa sa cu mai tânărul Bogdan Argeş Vintilă. După o primă repriză în care FCSB a avut mai mult iniţiativa, în partea a doua, CFR a fost echipă mai bună, cea care a controlat jocul şi care, pe final beneficiind de o eroare a lui Nedelcu, a reuşit să câştige (meritat) cu 1-0, punând între cele două echipe un ecart de 8 puncte, dar care nu este decisiv. Mai sunt trei etape din sezonul regulat şi încă zece în play-off şi paisprezece în play-out. În lupta pentru titlu CFR are un mic avans, dar titlul se joacă, FCSB şi CSU Craiova având şi ele pretenţii anunţate la coroana cu lauri de la sfârşitul lui mai. Ardelenii au avantajul punctelor avans, al unui lot valoros cu dubluri pe fiecare post (Chipciu, Ciobotariu şi Traore nu au prins lotul de optsprezece duminică seara), cu un antrenor foarte bun, specializat în obţinerea de trofee.
Microbistul de rând este însă dezamăgit de calitatea fotbalului românesc şi priveşte cu neîncredere meciul de baraj pentru prezenţa la Euro 2020, cu Islanda, din martie.

• PROFESOR DAN SĂRARU

Articole Similare

Back to top button