Administratie

Cel mai important proiect al Vâlcii (170 mil. euro) va fi depus luna viitoare

Robert Schell, preşedintele A.D.I Apa Vâlcea, a anunţat că proiectul de aproximativ 170 de milioane de euro care urmează a fi derulat prin intermediul APAVIL a ajuns în formă finală, iar cererea de finanţare prin POIM 2014-2020 va fi depusă luna viitoare. Asta înseamnă că operatorul regional de apă şi canalizare ar mai avea o şansă să reziste mai departe.

„În acest moment, avem o formă finală a proiectului. Am întâmpinat ceva greutăţi, dar s-au rezolvat şi acestea în final, la Apele Române. Am găsit bunăvoinţă la director şi ne-a ajutat. Conform legislaţiei, ei nu au voie să emită avizul de gospodărire a apelor pentru o lucrare dacă nu are atât apă, cât şi canalizare. Iar noi avem 10 localităţi în care am zis să rămână oamenii măcar cu apa. În final, am găsit o formă de compromis prin care noi, dar şi localităţile respective, ne-am luat angajamentul să găsim, pe parcursul derulării proiectului mare, surse de finanţare pentru a rezolva şi canalizarea. De aceea, eu am solicitat la CJV, cât şi la minister, să nu mai avem în judeţ lucrări haotice pe apă şi canalizare, ci să respectăm master-planul existent. Astfel, se vor rezolva lucrurile inclsuiv pentru cele 10 localităţi care rămân doar cu introducerea apei în cadrul proiectului POIM şi cele 10, scoase de tot din proiect”, a explicat Robert Schell, primarul oraşului Brezoiu, preşedintele ADI Apa Vâlcea. Edilul a adăugfat că, după obţinerea avizului de la Apele Române, în maxim două săptămâni, urmează obţinerea avizului de la Mediu. „Proiectul, a cărui valoare a scăzut undeva la 170 de milioane de euro, va fi depus la finele lunii martie. Suntem al 6-lea judeţ din ţară care depune un astfel de proiect. 3 au primit deja şi finanţare. Apoi, până în septembrie cel târziu, sperăm să începem licitaţiile”, a conchis Robert Schell.

Articole Similare

Back to top button