Administratie

10 case din Cernişoara, în pericol din cauza alunecărilor de teren

De la podul de la Puţinei în jos, din satul Mădulari, terenurile din zonă sunt în pericol de a o lua la vale. În acelaşi timp cu ele, şi cele 10 case care se află aici. Primarul Dumitru Ciorîcă a cerut sprijin autorităţilor judeţene, pentru a interveni pentru regularizarea pârâului Cernişoara şi consolidarea malurilor. ”Am făcut un deviz de lucrări pe situaţii de urgenţă, am luat şi legătura la Prefectură, pentru nişte avarii grave pe pârâul Cernişoara. Sunt nişte probleme mai vechi, care s-au accentuat. Sunt expuse 10 case. Dacă nu se va lua o măsură imediată în câţiva ani de zile acestea vor dispărea. Se duc la vale. Din zonă au fost despăgubite şi strămutate deja trei familii. Dacă se adânceşte vadul apei în continuu, terenul fiind în pantă, normal că greutatea locuinţelor duce către pârâu. Zidul de sprijin a fost distrus definitiv. Trebuie intervenit pe câteva sute de metri, cu gabioane, ziduri de colmatare. Investiţia necesită un efort financiar de aproximativ 2,1 milioane lei”, a explicat primarul.

Articole Similare

Back to top button