Administratie

Cea mai nouă campanie europeană a ADR Sud-Vest Oltenia, lansată la Călimăneşti

  • Primarul Florinel Constantinescu, un model în ceea ce priveşte administraţia publică locală şi promovarea proiectelor europene

Conducerea ADR Sud-Vest Oltenia consideră că dr. Florinel Constantinescu, primarul staţiunii balneare Călimăneşti, este un model de urmat în ceea ce priveşte administraţia publică locală şi promovarea proiectelor europene. De aceea, miercuri, 26 aprilie a.c., a ales să lanseze în oraşul său Campania „Europa în regiunea mea – Creştem cu energie oltenească!”.


Campania ADR S-V Oltenia a fost lansată la unul dintre obiectivele recent realizate de primarul Florinel Constantinescu – Creşterea eficienţei energetice a Grădiniţei cu program prelungit nr. 1 Călimăneşti, dar bineînţeles că s-a vorbit şi despre alte proiecte europene realizate sau în curs de implementare pe plan local – modernizarea Şcolii de la Jiblea Veche, a străzilor şi a sistemului de iluminat public. La eveniment, au fost prezenţi jurnalişti, şefi de instituţii, reprezentanţi ai ADR şi ai CJV. Moderatorul întâlnirii a fost Simona Covrescu – şefa Serviciului Comunicare din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională de la Craiova, iar prima persoană invitată să ia cuvântul a fost Luminiţa Bondoc, directorul Grădiniţei cu program prelungit nr. 1 Călimăneşti. Mândră de alegerea făcută de ADR, aceasta a oferit câteva informaţii despre situaţia dinaintea implementării proiectului şi cum se prezintă lucrurile acum. „Clădirea în care azi funcţionează grădinţa a fost construită în 1975 şi, până la această investiţie cu finanţare europeană nerambursabilă, nu a beneficiat de reparaţii majore. Întâmplarea face ca, în 2023, să se împlinească un secol de când s-a deschis prima grădiniţă în Călimăneşti. Prima grădiniţă cu program prelungit din localitate a luat fiinţă în 1954. A funcţionat multă vreme în două vile naţionalizate: „Iepureanu” şi „Luceafărul”. În locaţia de azi, Grădiniţa cu program prelungit funcţionează din anul 2000. Înainte, a fost creşa, dar ceea ce vreau să spun este că, după atâtea şi atâtea schimbări şi transformări, s-a ajuns – la ora actuală – la cea mai bună soluţie. În apropiere, avem şi grădiniţă cu program normal. Este o clădire nouă, inaugurată în toamna anului 2019. În prezent, la grădiniţa cu program prelungit, avem 5 grupe de preşcolari şi 120 de copii. Sunt însă ani în care avem 7 grupe. Suntem foarte bucuroşi de realizarea acestui proiect. Avem acoperiş nou, izolare termică de calitate. Clădirea arată impecabil şi instalaţiile sunt noi, pardoselile la fel. Primăria ne ajută foarte mult. A avut şi un proiect pe partea de dotări şi, cu alte cuvinte, ne-am pus la punct şi în această privinţă. S-au schimbat nu doar condiţiile, ci şi atmosfera. Totul este mai colorat, mai viu, mai frumos! Până la reabilitare, era foarte frig. Instalaţia termică nu făcea faţă. Făceam căldură cu lemne, în sobe, dar nu rezolvam mare lucru. Fumul se întorcea în săli din cauza vântului. Tâmplăria era veche şi erau numai probleme şi din cauza asta. Situaţia s-a schimbat radical! Şi spaţiile, putând fi organizate mai eficient, permit numeroase activităţi benefice pentru cei mici”, a declarat directorul Luminiţa Bondoc. A urmat apoi un moment plictisitor şi anost – cel în care Dana Rădulescu, coordonatoarea Centrului Europe Direct Rm. Vâlcea, a citit de pe nişte foi un text sec, care n-a reuşit să transmită nimic. Din fericire, chinul a durat doar 15 minute, iar primarul Florinel Constantinescu a luat „hăţurile” întâlnirii. Edilul a explicat că, de când se află în fruntea Executivului local, a acţionat în două direcţii: dezvoltarea infrastructurii pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei, dar şi pentru crearea unor condiţii cât mai bune pentru turişti. Aşa s-a ajuns ca peste 50 % dintre turiştii care vin la Vâlcea să fie interesaţi în mod special de Călimăneşti. „Suntem o staţiune pentru toate cele 4 anotimpuri, iar meritul este deopotrivă al administraţiei publice locale şi al agenţilor economici din oraş. Colaborarea bună dintre noi şi faptul că am atras fonduri europene atât noi, cât şi ei, a contat şi contează enorm. N-am fi reuşit să facem aceşti paşi importanţi fără aportul esenţial al comunităţii locale, al oamenilor, pentru că aceste proiecte europene au şi o parte de cofinanţare, pe care o asigurăm din taxele şi impozitele plătite de cetăţeni. Aşadar, fiecare locuitor al Călimăenştiului a contribuit la realizarea acestor proiecte. Sigur că proiectele europene reprezintă cea mai bună cale de dezvoltare pentru o comunitate. În continuare, avem foarte multe proiecte, inclusiv pe linia îmbunătăţirii sistemului educaţional – o creşă pentru care aşteptăm să semnăm cât mai curând contractul de finanţare, dar şi alte investiţii. Mai sunt multe de făcut şi, bineînţeles, încercăm să dăm înainte. Şcoala din Jiblea Nouă este prinsă acum într-un proiect european şi vor urma altele. Vom avea o casă de cultură nouă, un centru multifuncţional modern. La Jiblea Veche, facem un spaţiu de relaxare foarte frumos, o bază sportivă şi casă de cultură cochetă. În jurul şcolii, va fi un parc deosebit. Beneficiem de finanţare europeană, tot prin ADR Sud-Vest Oltenia, pentru proiectarea pădurii – parc de 20 de hectare, de lângă Hotelul Central, dar şi pentru Mobilitate urbană, un proiect care cuprinde achiziţia de mijloace de transport în comun ultra-moderne, reabilitarea străzilor şi a trotuarelor şi multe alte lucruri care vor aduce plusuri importante oraşului nostru”, a transmis primarul Florinel Constantinescu. La lansarea noii campanii a ADR S-V Oltenia, trebuia să fie prezent şi preşedintele CJV Costi Rădulescu, dar pesemne că social-democratul s-a gândit că n-a prea avut el treabă cu şcoala de-a lungul timpului şi mai bine trimite pe altcineva în locul său. Aşa că, la evenimentul de la Călimăneşti, Consiliul Judeţean Vâlcea a fost reprezentat de vicepreşedintele Andra Bica. Aceasta l-a felicitat pe edilul PNL pentru reuşite şi a mulţumit conducerii ADR pentru buna colaborare cu autorităţile de la Vâlcea. „Consiliul Judeţean Vâlcea este un partener de nădejde al ADR S-V Oltenia. Instituţia noastră a implementat o mulţime de proiecte, care vorbesc de la sine. Vă transmit salutările şi mulţumirile domnului preşedinte Constantin Rădulescu şi vă asigur că, în continuare, CJV va fi un sprijin real pentru primari şi comunităţile locale. Felicit administraţia de la Călimăneşti pentru numeroasele sale proiecte. Grădiniţa în care ne aflăm este unul dintre ele. Este nu doar bine construită, ci şi bine întreţinută, iar pentru asta vreau să o felicit şi pe doamna director Luminiţa Bondoc, alături de colectivul de aici! Omul sfinţeşte locul – este o vorbă pe deplin valabilă şi aici!”, a spus vicepreşedintele Andra Bica. (va urma)

 

Articole Similare

Back to top button