Administratie

Cazicom a finalizat lucrările la alunecarea de teren de pe DC 131 Stroeşti – Obroceşti

În această toamnă, Cazicom a terminat lucrările la alunecarea de teren de pe DC 131 Stroeşti – Obroceşti. Potrivit primarului din Stroeşti, Toma Ciolacu, drumul respectiv s-a rupt la kilometrul 0+400, în punctul Codreanu, aşa că a fost nevoie urgent de construirea a două ziduri de sprijin. Investiţia a demarat în luna iulie şi s-a încheiat în octombrie. Valoarea totală a lucrărlor a fost de 5,8 miliarde de lei vechi, banii fiind la dispoziţia constructorului încă din vară. „Cei de la Cazicom au realizat o lucrare ca la carte, într-un timp foarte scurt. Lucrările de consolidare a terenului din zona respectivă au durat circa o lună, iar apoi, după ce acesta a fost lăsat să se taseze, s-a turnat şi asfaltul”, a afirmat Ciolacu. Alesul PNL a menţionat că lucrările au presupus, în prima fază, construirea unui zid de sprijin pe o porţiune de circa 30 de metri. „În acea zonă, s-au introdus iniţial, în partea din vale, 29 de piloţi de fier-beton, la o adâncime de peste un metru şi jumătate, după care s-a turnat zidul de sprijin. Apoi, s-a construit un alt zid de susţinere a terenului, în partea din deal, unde s-a mai făcut o rigolă betonată şi un podeţ, astfel încât apele de pe versant să nu se mai scurgă aiurea şi să afecteze platforma drumului. După ce terenul a fost lăsat să se taseze bine vreo două luni, s-a pus un strat de piatră spartă, iar apoi s-a turnat asfaltul. Eram convins că lucrările propriu-zise la alunecarea de teren de pe DC 131, din punctul Codreanu, se vor încheia în toamnă, până la venirea iernii. În trecut, Cazicom a realizat o investiţie identică şi la alunecarea de teren care s-a produs pe DC 132 Stroeşti – Dianu, unde lucrările au fost, de asemenea, de supercalitate. În acea zonă, nu am mai avut deloc probleme în ultimii ani”, a concluzionat Toma Ciolacu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button