Caracterul
Vorbeam zilele trecute cu un amic despre fotbal, fotbalişti, oameni de fotbal, despre oameni în general ş asta m-a inspirat să scriu editorialul acesta.
În sensul său larg, fotbalul este un fenomen general, o categorie socială, un proces social obiectiv. Oamenii pătrund în acest sport cu anumite intenţii, scopuri şi preocupări. Din dorinţa de glorie sau de câştig ori pentru a trăi într-un climat sănătos, cinstit sau cat mai poate fi cinstit. Abordarea fotbalului este întotdeauna complexă. Sunt motive, interese, ţeluri. Şi asta o ştim toţi. Ca să mă refer doar la partea sportivă, cu cât performanţele sportive sunt mai înalte cu atât rolul selectiv este mai mare, eliminând pe cei care nu-i pot face faţă. Pentru că ajung în coloana fruntaşă numai acei care dispun de anumite calităţi, dar mai ales ajung primii doar cei care au caracter. „Caracterul este semnul din naştere care determină valoarea adevărată a fiecărui om şi a muncii sale” (Orison Swett Marden). Gloria sportivă ajunsă pe umerii unui om cu mai puţine calităţi morale devine grea, peste măsură de grea. Şi aici nu mă refer doar la cei care practică sportul, dar şi la cei care dirijează. Viaţa şi împrejurările impun luarea unor hotărâri neîntârziate care să fie în acelaşi timp bine gândite şi stabile. Despre omul deprins să procedeze astfel, se spune că are spirit de hotărâre. El nu ezită, nu oscilează fără rost între mai multe căi, nu acţionează pripit, înainte de a se fi gândit suficient, nici nu amână trecerea la îndeplinirea hotărârii luate. Dar pentru ca cineva să judece drept trebuie să cunoască toate faptele. Voinţa, forţa care învinge imposibilul, cea care te susţine în alegerea şi hotărârea faptelor, are nevoie de „tine” să-ţi doreşti mai mult şi mai mult! Astfel poţi avea totul… trebuie doar să ştii cum vrei să fii, să devii, să-ţi visezi schimbarea şi să-ti construieşti planul schimbării! Nu putem şti dacă ceva merge până când nu încercăm. Dar să nu uităm că succesul are la bază perseverenţa şi încrederea în forţele proprii, încrederea că poţi decide, că ai dreptul să iei cât mai multe hotărâri. Însă, pentru ca hotărârea să fie „cea mai bună” are nevoie de timp. Greşelile de astăzi pot fi mai târziu o soluţie bună, sau este decizia din acel moment, cea pentru care eşti pregătit să înfrunţi consecinţele… Pentru că unii doar „speculează” şi trag concluzii greşite! E o pornire căreia nu pot să-i reziste, se cred demni de aşa ceva… Domnilor, sunteţi prea buni pentru a vă mai răspunde, aţi ajuns la capătul unei experienţe de viaţă pe care credeţi c-o puteţi folosi corectând pe alţii! Greşit! Limitaţi-vă la a-i îndrepta pe cei apropiaţi, dacă credeţi că asta le va folosi în viaţă… „Succesuri”!
• Ec. Mădălin DOBRE
