Politica

Buican și PNL Vâlcea, la Consiliul Național: întâi muncim, apoi mâncăm!

Comunicat de presă – În data de 2 februarie 2020, la Palatul Parlamentului, a avut loc Consiliul Național al Partidului Național Liberal, primcipalul scopul al reuniunii fiind pregătirea campaniei pentru alegerile locale din vara anului 2020. La eveniment, au participat în jur de 1300 de delegați din întreaga țară, 27 dintre aceștia reprezentând Vâlcea. Au fost prezenți deputatul Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea, senatorul Romulus Bulacu, prim-vicepreședinte PNL Vâlcea, cei patru secretari de stat – Mihaela Andreianu, Aurel Simion, Gheorghe Păsat și Gheorghe Ioniță, dar și doamna Claudia Banu, în calitate de prim-vicepreședinte PNL Vâlcea.
Unul dintre cele mai importante momemte ale Consiliului a fost acela în care secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, și prim-ministrul României, Ludovic Orban, au prezentat principalele obiective pe care partidul și le-a fixat începând cu toamna anului 2019, câteva fiind deja atinse. Concluzia a fost că Partidul Național Liberal a gestionat bine moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, ducând astfel la înlăturarea PSD-ului de la Palatul Victoria. Ulterior, PNL și-a asumat preluarea guvernării României și 2019 s-a încheiat cu victoria de la alegerile prezidențiale. 2020 se anunță un an plin pentru Partidul Național Liberal: alegerile locale, alegerile parlamentare și continuarea reformelor dorite de români. Oamenii așteaptă îmbunătățirea calității vieții, în țară, iar misiunea PNL este să transforme în realitate acest vis. „Delegația Filialei PNL Vâlcea a fost prezentă la Consiliul Național pentru a urmări raportul de activitate al Guvernului, bilanțul politic al partidului și tot ce ține de pregătirea campaniei pentru alegerile locale. E foarte important să ne urmărim strategia cu strictețe și seriozitate pentru că numai așa putem câștiga cât mai multe localități în județul Vâlcea. Am ascultat discursurile colegilor mei, am urmărit raporturile prezentate de ei și se poate observa că, într-un timp destul de scurt, PNL-ul a realizat destul de multe. Nu este însă suficient. Trebuie să continuăm lupta împotriva adversarilor noștri politici, să câștigăm alegerile din acest an pentru că este vorba și despre destinul românilor în următorii 4 ani. Astfel pot prospera și cetățenii acelor comunități. Principiul simplu al «dreptei» este următorul: «întâi muncim, iar apoi mâncăm»; astfel, nu ne rămâne decât să ne apucăm de treabă”, a declarat deputatul Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button