Liga VFotbal

Lidera Ligii a V-a din Seria Vest, Oltul Dăești, va susține un stagiu de pregătire montan

Oltul Dăești a disputat, săptămâna trecută, două meciuri amicale. L-a pierdut pe primul, cu Bunești, apoi l-a câștigat pe cel cu Athletico Băile Govora, echipă de Liga a IV-a. Partida cu govorenii (care a avut loc la Bunești) s-a încheiat la scorul de 5-2 în favoarea trupei din Fedeleșoiu. Athletico a condus cu 2-0, însă s-a dovedit un scor periculos. Dăeștenii au întors soarta meciului după pauză. ”Bebe” Tănase a reușit un hattrick, iar Sorin Tololoancă, o ”dublă”. La assisturi, cel mai bun a fost George Popolan. A oferit trei pase de gol, iar Dragoș Băjenaru a fost co-autor la două dintre reușite. Și apărarea, coordonată de Mitică Dobrin și Joe Panait, și-a făcut bine treaba, motiv de sărbătoare pentru dăeșteni, ca de altfel după fiecare meci, indiferent de rezultat. La finele săptămânii viitoare, Oltul Dăești va reveni pe teren. În week-end, la Căzănești, Oltul va disputa o partidă de verificare cu ACS Vâlcea Sport. În altă ordine de idei, jucătorii și oficialii echipei de Liga a V-a din Dăești iau în calcul și efectuarea unui scurt stagiu de pregătire, de două zile. Acesta ar putea avea loc la Cheile Grădiștei. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button