Politica

Buican l-a făcut plagiator pe Neaţă!

Deputatul Cristian Buican consideră că Eugen Neaţă s-a făcut de cacao, zilele trecute, după ce s-a lăudat în presa locală cu propunerea legislativă privind reducerea vârstei de pensionare în cazul locuitorilor din Rm. Vâlcea şi din comunele învecinate, ca urmare a poluării generată în zonă, în ultimele decenii, de Oltchim, USG şi CET Govora.
Liderul PNL Vâlcea a depus acest amendament înaintea deputatului Eugen Neaţă şi a explicat atunci că ideea i-a aparţinut iniţial fostului senator Laurenţiu Coca, numai că PSD nu a ţinut cont de ea. Neaţă, nefiind pe fază sau picând victima cuiva care a vrut să-l pună într-o lumină proastă, s-a dat rotund în faţa unor ziarişti cu această primă iniţiativă. „Cineva l-a indus în eroare sau domnul Neaţă a văzut amendamentul meu la Comisia de muncă şi l-a plagiat. L-a copiat de fapt ca să spună că a fost ideea lui”, a reacţionat, zâmbind, Cristian Buican. Liberalul a făcut aluzie şi la controversatul doctorat al lui Neaţă, transmiţându-i: „Nu mai copia, domnul doctor!”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button