Administratie

Aurora Măgură vrea să acceseze fonduri UE pentru construirea unei grădiniţe cu program prelungit şi modernizarea iluminatului public din Popeşti

Aurora Măgură, primarul comunei Popeşti, a făcut studiile de fezabilitate nu doar pentru extinderea canalizării, ci şi pentru continuarea modernizării drumurilor din comună. Social-democrata a depus la Bucureşti documentaţiile pentru ambele proiecte şi se aşteaptă la un feetback pozitiv.

“Nu sunt însă singurele proiecte mari pe care le am în vedere pentru 2021. Aşteptăm să se lanseze ghidul pentru fonduri europene. Vreau neapărat să rezolv problema iluminatului public din Popeşti, să avem lămpi cu LED-uri din stâlp în stâlp”, a anunţat Aurora Măgură, cu menţiunea că, la ora actuală, există becuri pe toate uliţele, dar la 2-3 stâlpi, nu la fiecare, cum doreşte. “Nu avem nici o reţea mică. Doar pe strada principală avem aproximativ 10 kilometri, plus satele. Asta înseamnă, în total, cel puţin 25 de kilometri. Cu toate acestea, investiţia nu cred că ar fi una colosală. Probabil în jur de 5-6 miliarde de lei vechi. Sigur, dacă ne raportăm la bugetul local, este o sumă mare. Din ce informaţii am eu, la începutul anului viitor, se lansează o axă pentru astfel de investiţii şi bineînţeles că vreau să accesez fonduri”, a adăugat primăriţa de la Popeşti. Un alt proiect pentru 2021 este şi construcţia unei grădiniţe cu program prelungit în satul Popeşti. Aceasta va avea în curte un loc de joacă pentru copii, iar capacitatea va fi de 40-60 de locuri. “La ora actuală, în comună, funcţionează trei grădiniţe, dar cea din satul Popeşti este foarte veche şi cea mai bună soluţie ar fi construirea alteia de la zero, cu finanţare europeană. (…) În localitate, avem în jur de 60 de preşcolari şi 230 de elevi. Deci, apropo de asta, vom avea de oferit aproape 300 de cadouri”, a conchis Aurora Măgură.

Articole Similare

Back to top button