AdministratieEveniment

Aurora Măgură şi comunitatea de la Popeşti au inaugurat târgul recent modernizat

În a doua parte a săptămânii trecute, a fost sărbătoare mare în comuna vâlceană Popeşti. Primarul Aurora Măgură a inaugurat împreună cu comunitatea sa târgul săptămânal, un spaţiu de acum modern şi cochet, ideal pentru producătorii agricoli, pentru comercianţii şi cumpărătorii din această zonă a judeţului nostru. La inaugurare, au ţinut să-i fie alături şi colegii de la judeţ – preşedintele CJ Constantin Rădulescu şi subprefectul Florentina Călin. Au fost prezenţi la eveniment, de asemenea, consilieri locali şi primari din comune învecinate.
Lucrările de modernizare a târgului de la Popeşti au început în urmă cu câteva luni şi au constat, în linii mari, în amenajarea terenului, introducerea utilităţilor, realizarea unei hale, dar şi a spaţiilor de expunere şi de vânzare a produselor. Execuţia a costat în jur de 100 de mii de euro şi a fost asigurată de firma MadAplin SRL, de la Foleştii de Jos.

Articole Similare

Back to top button