Liga I

Anunţat în Arabia Saudită, prezentat la Cluj!

Dorit de FCSB şi Rapid, printre alte formaţii de top, fundaşul stânga de la Universitatea Craiova, Bogdan Vătăjelu, urma să ajungă în Arabia Saudită, contra unei sume de transfer de ordinul sutelor de mii de euro şi un salariu, la fel, generos. Până la urmă, a picat varianta din afara ţării, iar fotbalistul vâlcean a fost prezentat sâmbătă, 24 iunie, la Universitatea Cluj.
”Am mutat din nou pe piaţa transferurilor şi l-am adus pe Cluj Arena pe unul dintre cei mai valoroşi fundaşi stânga din Superliga. Bogdan Vătăjelu este, începând de astăzi, jucătorul echipei noastre. Bine ai venit la “U”, Bogdan! Bogdan Vătăjelu are 190 de meciuri la nivelul primei ligi din România, toate în tricoul celor de la CS Universitatea Craiova, formaţie alături de care a cunoscut şi cele mai importante succese din carieră. În tricoul oltenilor, Vătăjelu a câştigat Cupe României în sezonul 2020/2021 şi Supercupa României la începutul sezonului următor. La mijlocul sezonului 2017/2018, Vătăjelu era transferat de Sparta Praga, cea mai importantă echipă din fotbalul ceh. A jucat în 39 de meciuri pentru Sparta, marcând un gol şi oferind nu mai puţin de 11 pase de gol. În Cehia, fundaşul stânga a mai evoluat sub formă de împrumut la FK Jablonec, unde a bifat 14 partide şi două goluri. Bogdan Vătăjelu a strâns şi două prezenţe sub tricolor. A debutat într-o victorie, 2-1, cu Republica Moldova de pe 14 februarie 2015, meci în care a bifat şi un assist. A revenit la naţională anul trecut, jucând într-un meci cu Slovenia pierdut de „tricolori” cu 2-1”, a fost prezentarea făcută de Universitatea Cluj. Vătăjelu a trecut, de-a lungul carierei, pe la FCSB 2, CSM Rm. Vâlcea, Metalul Reşiţa, Universitatea Craiova, Sparta Praga şi FK Jablonec. Are 30 de ani, este căsătorit, are şi două fetiţe. Antrenorul vâlcean Dan Zguroiu s-a ocupat de pregătirea acestuia, la nivel de juniorat.

Articole Similare

Back to top button