Liga II

Antrenorii din Zăvoi nu mai percep taxe pentru pregătirea micuţilor fotbalişti

Aşa cum a şi declarat încă de la venirea sa la Vâlcea, noul patron al CSM-ului, Cătălin Rufă va acorda o atenţie deosebită creşterii copiilor şi juniorilor, şi nu doar echipei de seniori. În acest sens, şeful Centrului de Copii şi Juniori din Zăvoi, Gabriel Mangalagiu, ne-a informat că, de la începutul anului 2010, la Clubul Sportiv Municipal nu se vor mai percepe taxe pentru pregătirea micuţilor fotbalişti.
„După preluarea pachetului majoritar de acţiuni al clubului din Zăvoi de către omul de afaceri Cătălin Rufă s-a luat decizia ca fotbalului juvenil să fie sprijinit la maxim la CSM. Astfel, eliminarea taxelor pentru copii şi juniori reprezintă una dintre facilităţile care s-au creat tuturor celor care doresc să practice fotbalul. Cred că această măsură va avea rolul de a produce o emulaţie în rândul copiilor interesaţi, mai ales prin prisma faptului că la celelalte cluburi din Vâlcea se percep în continuare asemenea taxe pentru pregătirea micuţilor fotbalişti”, a ţinut să menţioneze Mangalagiu.
Copiii care doresc să urmeze o carieră fotbalistică şi sunt născuţi între anii 1995-2005 pot apela astfel la unul dintre antrenorii grupelor juvenile din Zăvoi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button