Opinii

AN DE AN, PE GAZON

ISTORIA LIGII EUROPA

Episodul 11

Palmares şi stadioane

În cele 53 de ediţii ale competiţiei, fie ea Cupa Oraşelor Târguri, Cupa UEFA sau Liga Europa, victoria finală a fost obţinuţă de 12 ori de echipe din Spania. De 10 ori au câştigat englezii, ca şi italienii, iar de 6 ori au terminat învingători germanii. Olandezii nu sunt departe în acest clasament all-time, cu 4 succese. De câte două ori au izbândit portughezii, ruşii şi suedezii, iar belgienii, ungurii, croaţii, ucrainienii şi turcii au cucerit câte un trofeu. Pe lângă aceste rezultate, să menţionăm că englezii au mai jucat 9 finale, în care au fost învinşi, italienii şi germanii au mai fost prezenţi în câte 8 finale, spaniolii în 7, francezii în 4, belgienii, scoţienii şi ungurii în câte 3, olandezii şi portughezii în câte 2, iar croaţii, austriecii şi sârbii au jucat câte o finală.

Cinci echipe au câştigat câte trei trofee pe parcursul celor 53 de ediţii

În ceea ce priveşte cluburile care au reuşit cele mai bune comportări, e interesant de ştiut faptul că un număr de cinci echipe a reuşit acelaşi număr de victorii, adică 3: JUVENTUS TORINO, INTERNAZIONALE MILANO, FC BARCELONA, VALENCIA şi FC LIVERPOOL. Câte două victorii au obţinut BORUSSIA DORTMUND, LEEDS UNITED, TOTTENHAM HOTSPUR, FC SEVILLA, REAL MADRID, IFK GOTEBORG, AC PARMA, FC PORTO şi FEYENOORD ROTTERDAM.

National Arena, al 62-lea stadion care găzduieşte o finală a acestei competiţii

Având în vedere că este un eveniment remarcabil că Bucureştiul intră anul acesta în galeria oraşelor care găzduiesc o finală europeană, am considerat că este interesant să amintim aici toate stadioanele din oraşele care au găzduit un meci final, fie că este vorba de ediţii disputate în dublă manşă (până în 1997) sau într-una: Stamford Bridge – Londra, Camp Nou – Barcelona, Saint Andrews – Birmingham, Stadio Olimpico – Roma, Luis Casanova – Valencia, Maksimir Stadion – Zagreb, Stadio Comunale – Torino, La Romareda – Zaragoza, Ellan Road – Leeds, Nepstadion – Budapesta, Saint James Park – Newcastle, Meghyeri Uti – Budapesta, Astrid Park – Bruxelles, Arsenal Stadion – Londra, Molineux – Wolverhampton, White Hart Lane – Londra, Anfield Road – Liverpool, Bokelbergstadion – Monchengladbach, De Kuip – Rotterdam, Rheinstadion – Dusseldorf, Diekman Stadion – Enschede, Olympia Stadion – Bruges, San Mames – Bilbao, Stade Armand Cesari – Bastia, Philips Stadion – Eindhoven, Crvena Zvezda – Belgrad, Wald Stadion – Frankfurt, Portman Road – Ipswich, Olympisch Stadion – Amsterdam, Nya Ullevi – Goteborg, Volksparkstadion – Hamburg, Heisel Stadion – Bruxelles, Estadio Da Luz – Lisabona, Constant Vanden Stock – Bruxelles, Sostoi Stadion – Szekesfehervar, Santiago Bernabeu – Madrid, Olympia Stadion – Berlin, Tannadice Park – Dundee, Estadi De Sarria – Barcelona, Ulrich Haberland Stadion – Leverkusen, San Paolo – Napoli, Neckarstadion – Stuttgart, Stadio Partenio – Avellino, San Siro – Milano, Stadio Delle Alpi – Torino, Westfalen Stadion – Dortmund, Ernst Happel – Viena, Ennio Tardini Stadio – Parma, Olympia Stadion – Munchen, Parc Lescure – Bordeaux, Parkstadion – Gelsenkirchen, Parc Des Princes – Paris, Luzniki Stadion – Moscova, Parken Stadion – Copenhaga, De Kuip – Rotterdam, Estadio Olimpico de Sevilla, Hampden Park – Glasgow, City of Manchester Stadion, Sukru Saracoglu Stadion – Istanbul, HSH Nordbank Arena – Hamburg şi Aviva Stadium – Dublin.
Să sperăm că finala ce se va desfăşura miercuri, 9 mai, pe Arena Naţională din Bucureşti va fi una mai spectaculoasă decât cele disputate pe stadioanele enumerate.

• Iulian VERNESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button