Fără categorieSocial

Alexandru Dediu va construi un cămin pentru bătrâni la Păuşeşti Măglaşi

Dediu_AlexandruPrimarul din Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu, intenţionează să obţină fonduri europeană pentru mai multe proiecte în sesiunea 2014-2020. Printre altele, acesta şi-a propus să construiască şi un cămin pentru bătrâni, în satul Pietrari. În acest sens, Dediu va reabilita o clădire veche, unde a funcţionat în trecut o şcoală, pe care o va transforma într-o locaţie cochetă, unde cei vârstnici îşi vor putea trăi în linişte bătrâneţea. „În această perioadă, se lucrează la întocmirea proiectului, pentru care vom încerca apoi să obţinem finanţare europeană, deoarece va fi foarte greu să primim bani de la Guvern.

Clădirea în care va fi amenajat căminul pentru bătrâni va fi reabilitată practic de la zero. Investiţia va fi una de anvergură, iar în spaţiul pe care îl vom amenaja va funcţiona şi o cantină. Pe viitor, va trebui să luăm în calcul şi plata personalului care îşi va desfăşura activitatea acolo”, a spus Dediu. O altă investiţie importantă pe care primarul din Păuşeşti Măglaşi vrea s-o realizeze în perioada următoare vizează reabilitarea sediului primăriei. „În curând, vom demara lucrările de modernizare a clădirii, care nu a mai trecut de ani buni printr-un asemenea proces. Va fi vorba însă doar de modernizare, în niciun caz şi de extindere, pentru că o asemenea investiţie ar necesita foarte mulţi bani. Lucrările de reabilitare a sediului primăriei vor fi finanţate integral din bugetul local”, a încheiat Alexandru Dediu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button