Diverse

Alexandru Chiriţescu, marcator constant la USD Casellina

* un alt produs fotbalistic „marca” Iulică Dincă face senzaţie în Italia, acolo unde înscrie meci de meci la o echipă de juniori 

De-a lungul carierei de antrenor, Iulică Dincă a reuşit să formeze jucători care să confirme la toate echipele la care s-au transferat. Unul dintre „produsele”  sale de răcnet este vâlceanul Alexandru Chiriţescu. Plecat de doi ani în peninsula italică, acolo unde s-a stabilit împreună cu familia, tânărul de doar 14 ani (este născut pe 25 iulie 1995) a devenit deja unul dintre cei mai titraţi fotbalişti de vârsta sa. Perseverenţa şi seriozitatea au dat „roade bogate” în cazul atacantului şcolit cinci ani de Iulică Dincă la FC Ciobanu, pentru că acesta a devenit în scurt timp un jucător de viitor, despre care ziarele de profil din Italia au titrat numai în termeni pozitivi. Întors de sărbători printre cei dragi, pentru că – nu-i aşa? – nicăieri nu e mai bine decât acasă, Alexandru Chiriţescu ne-a povestit câteva despre fotbalul la nivel juvenil din peninsulă. „Am plecat în Italia în urmă cu doi ani, deoarece mami lucra deja acolo şi nu mai putea să mă lase singur acasă. Prima dată, m-am dus la o echipă în Casellina, doar a mă antrena, deoarece nu aveam încă actele necesare pentru a evolua în meciurile oficiale. Apoi, mami m-a convins să mut la o şcoală de fotbal mult mai bună, dar acolo nu am putut să mă adaptez deloc şi am fost nevoit să mă reîntorc în Casellina. La vremea respectivă, mami reuşise să obţină documentele necesare pentru a lucra cu acte în regulă, astfel că situaţia a reintrat în normal pentru noi. Am dat o probă de selecţie, după care antrenorii de acolo nu au vrut să mă mai lase să plec, spunându-mi că le pot fi de un real ajutor. De atunci, sunt titular meci de meci şi am reuşit să marchez numeroase goluri”, ne-a mai spus Alexandru Chriţescu. Deşi îi merge de minune în Italia, tânărul atacant (care deja a căpătat un accent de italian) susţine că, oricât ar fi de bună atmosfera în străinătate, întotdeauna va juca cu sufletul întors acasă, pentru că în România a lăsat tot ce are mai bun: prieteni şi rude. „La început, mi-a fost extrem de greu, deoarece nu cunoşteam deloc limba şi nu prea reuşeam să comunic prea bine la antrenamente. Însă, sincer să fiu, nu regret că am ales să joc fotbal peste hotare, deoarece condiţiile sunt de o mie de ori mai bune decât la noi. Iar acest lucru contează, pentru că te motivează zi de zi şi vii. Dacă ar fi după mine, m-aş întoarce în ţară, însă sunt sigur că aş regreta, deoarece în Italia am şansa de a mă afirma. Iar eu vreau o carieră cât mai bună în fotbal”, a mai adăugat atacantul de la USD Castellina. „Mai citesc pe Internet, din când în când, despre fotbalul din România, însă nu-mi place nimic din ceea ce văd. Numai certuri, scandaluri şi fotbal foarte puţin. De aceea, nicio echipă românească nu a reuşit mare lucru în Europa”, ne-a mai spus Chiriţescu. Fostul său antrenor, Iulică Dincă, ne-a declarat: „Din ceea ce mi-a spus mama lui, antrenorul îl simpatizează atât de mult pe Alexandru, încât, la fiecare antrenament, acesta vine şi îl ia cu maşina. Ceea ce e de lăudat este faptul că, în Italia, jucătorii valoroşi sunt întotdeauna ridicaţi la rangul cuvenit. La noi, mai rar aşa ceva. Ai bani – joci, nu ai posibilităţi – stai pe dreapta. Oricum, bravo lui că a ales să continue în sportul pe care îl face cu pasiune încă de la vârsta de şapte ani”. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button