Atletism

Alexandra Pufu, vicecampioană naţională. Luptă să facă baremul pentru a merge la Mondiale

Recent, Alexandra Pufu, sportiva Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, antrenată de Alina Gabriela Enescu, a participat la Campionatele Naţionale Şcolare de atletism. În vârstă de 17 ani, ea a concurat la proba de 400 de metri garduri, unde a reuşit performanţa de a obţine titlul de vicecampioană naţională, cu timpul 63,68 secunde. În perioada următoare, ea va participa la mai multe competiţii organizate de Federaţie, pentru a face baremul de calificare la Mondialele din Finlanda – 15-20 iulie. „Trebuie să obţin timpul de 60,75, pentru a merge la Campionatul Mondial. Eu cred că pot realiza asta. Practic atletismul din 2011 şi l-am început mai mult pentru că eram plinuţă şi voiam să slăbesc. Între timp, am ajuns să concurez şi să iau medalii”, a spus Alexandra Pufu. Ea este fiica antrenorului de copii Alin Pufu – fost fotbalist în Liga I, la Astra Ploieşti. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button