Ancheta

Al 17-lea caz oficial de infectare, în Vâlcea. În realitate, Dumnezeu cu mila!

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI / INFORMARE DE PRESĂ – La nivelul județului Vâlcea, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, la data de 17 aprilie 2020, în centrele de carantină sunt cazate 527 persoane (un număr de 106 persoane au ieșit din centrele de carantina astăzi), în timp ce în izolare și monitorizare la domiciliu se află 1860 de persoane. De asemenea, până astăzi, 17 aprilie 2020, pe teritoriul județului, au fost confirmate 17 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5 au fost declarate vindecate și externate și una a decedat. Ultimele două cazuri au fost diagnosticate pozitiv în cursul zilei de 15.04.2020. Ambele persoane (angajate ale SAJ Valcea) sunt internate în acest moment într-o unitate sanitară din județ și monitorizate. Starea lor este staționara în acest moment, iar DSP Vâlcea a declanșat o anchetă epidemiologică pentru identificarea contacților apropiați și testarea acestora. Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Vâlcea au continuat activitățile pentru asigurarea respectării dispozițiilor impuse de starea de urgență, echipe mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali verificând în ultimele 24 de ore peste 600 de persoane aflate în izolare la domiciliu, precum mai mulți agenți economici, șase dintre aceștia fiind sancționați contravențional, valoarea amenzilor aplicate ridicându-se la circa 39.000 de lei. De asemenea au fost aplicate un număr de 107 sancțiuni contravențioale în valoare de peste 220.000 lei, persoanelor care nu au respectat măsurile privind restricționarea circulației. Totodată, în ultimele 24 de ore, jandarmii vâlceni au însoțit 3 convoaie, cu un număr de 17 autovehicule, aflate în tranzit prin județul Vâlcea sau către centrele de carantină din județ. Pentru perioada sărbătorilor pascale, recomandările Grupului de Comunicare Stategică sunt următoarele:

1. Deplasarea la cumpărături:

– Dacă aveți până în 65 de ani, încercați pe cât de mult posibil să evitați intervalul orar 11:00-13:00 pentru cumpărături. Este extrem de important ca persoanele din grupele de vârstă vulnerabile să folosească acest interval ca să-și achiziționeze alimentele necesare.

– Faceți o listă înainte de a pleca la cumpărături pentru a limita cât mai mult timpul petrecut în magazine sau piețe.
– Mergeți singur la cumpărături, dacă este posibil, și optați pentru un interval orar cu risc scăzut de aglomerație!
– Încercați să-i ajutați pe cei vârstnici sau vulnerabili din familie sau chiar pe vecinii dvs. din aceste categorii de risc. Mergeți dumneavoastră la cumpărături pentru ei, dacă acest lucru este posibil.
– Folosiți masca de protecție și, dacă este posibil, mănuși chirurgicale în timpul pe care îl petreceți la cumpărături.
– Evitați aglomerațiile de la raft sau cozile din piețe și reveniți atunci când este mai liber! Producătorii și distribuitorii de alimente au dat repetate asigurări că nu există probleme cu stocurile din magazine și piețe.
– Încercați tot timpul să păstrați distanța fizică față de alte persoane din magazin sau din piață. Evitați orice contact direct.
– Respectați indicațiile personalului din magazine sau din piețe cu privire la distanțarea fizică sau la limitarea numărului de persoane din incintă!
– Este preferabil să optați pentru plata cu cardul pentru a nu intra în contact direct cu bancnote și monede.
– Apelați la cumpărăturile online în măsura în care aveți această opțiune!
– Este de preferat să dezinfectați ambalajele produselor cumpărate înainte de a le despacheta și să spălați fructele și legumele înainte de a le depozita.
– Purtați cu dumneavoastră șervețele nazale și dezinfectant pentru mâini și folosiți-le de fiecare dată când aveți nevoie.
– Dacă aveți simptome de răceală ușoară sau nu vă simțiți bine, evitați să mergeți la cumpărături sau în zone publice!
– Întotdeauna spălați-vă mâinile imediat ce intrați în casă!

2. Petrecerea sărbătorilor:

– Petreceți zilele de Paște doar cu acei membri ai familiei împreună cu care locuiți în mod obișnuit.
– Evitați deplasările la rude, fie că sunt în aceeași localitate cu dumneavoastră, fie că locuiesc în alt oraș/comună.
– Nu faceți vizite și nu primiți musafiri în perioada sărbătorilor pascale chiar dacă în alți ani obișnuiați să faceți acest lucru.
– Și în zilele de Paște, ieșirile scurte sunt permise pentru activități fizice individuale în proximitatea locuinței și pentru toate celelalte motive prevăzute de ordonanțele militare.
– Se menține interdicția de a face grătare sau picnicuri în parcuri, păduri și orice alte zone publice.

Toate recomandările anterioare privind distanțarea socială sunt menținute și este extrem de important să fie respectate pe deplin.

Articole Similare

Back to top button