Diverse

Al 11-lea an în care, la Lăpuşata, de 8 Martie, Joiţa oferă flori şi ciocolată

Nicolae Joiţa este unul dintre primarii care, săptămâna aceasta, şi-au luat la pas localităţile pentru a le ura o primăvară cât mai frumoasă doamnelor şi domnişoarelor. „Înarmat” cu 500 de flori şi tot atâtea pachete cu ciocolată, reprezentantul comunităţii de la Lăpuşata nu a scăpat niciun sat şi a felicitat fiecare femeie cu care s-a întâlnit. Nicolae Joiţa s-a bucurat văzând pe chipul lor zâmbete şi că, măcar pentru câteva momente, au uitat de ceea ce se întâmplă rău în jurul nostru. „Într-o perioadă în care întâmpinăm tot mai multe greutăţi, avem nevoie, mai mult ca oricând, de lucruri pozitive. Ziua Femeii este unul dintre aceste lucruri pozitive şi este firesc să-l sărbătorim aşa cum se cuvine, aducându-le o mică bucurie doamnelor şi domnişoarelor din jurul nostru, din comunitate. Este al 11-lea an în care merg prin comună şi ofer mici atenţii cu ocazia mărţişorului. A fost şi o ocazie să reverific starea infrastructurii locale. (…) Mă bucur nespus că am avut din nou ocazia să fiu alături de doamnele şi domnişoarele din comună!”, a transmis primarul de la Lăpuşata, care a susţinut acţiunea de pe 8 Martie din propriul buzunar.

Articole Similare

Back to top button