FotbalDiverse

AJF Vâlcea a stabilit programul sferturilor Cupei României!

* primele două clasate din Superligă, Flacăra Horezu şi Cozia Călimăneşti, se pot întâlni doar în finală

Sâmbătă, 17 februarie, la Sala Sporturilor „Traian” a avut loc Adunarea Generală ordinară a AJF. Printre altele, reprezentanţii forului fotbalistic judeţean, cu acordul membrilor afiliaţi prezenţi şi în special al celor implicaţi în competiţie, au organizat şi tragerea la sorţi pentru stabilirea programului din sferturile de finală ale fazei judeţene a Cupei României. Se ştiu şapte dintre echipele calificate. Cea de-a opta se va cunoaşte duminică, 18 februarie, după disputarea meciului dintre AS Bărbăteşti şi Olteţul Alunu, rămas restanţă din luna decembrie a anului trecut. Cele patru meciuri din sferturi vor avea loc pe 25 aprilie (dată generală), pe terenul primelor echipe extrase din urnă. Secretarul general al AJF, Daniel Demetrescu, a anunţat că a fost ultima tragerea la sorţi pentru actuala ediţie a Cupei României. Programul semifinalelor se cunoaşte deja. Câştigătoarea din meciul cu numărul 1 va juca împotriva câştigătoarei din meciul 4, iar câştigătoarea din meciul 2 va înfrunta câştigătoarea din meciul 3. Semifinalele se vor disputa tur-retur, pe 2 şi 9 mai. Conform „tabloului”, primele două clasate din Superligă, Cozia Călimăneşti şi Flacăra Horezu, se mai pot întâlni în această competiţie doar în finală. Ultimul act va avea loc pe 6 iunie, la Călimăneşti. (S.S.)

Programul sferturilor de finală ale Cupei României:

  • Miercuri, 25 aprilie:
  1. AS Mihăeşti – CS Mădulari                              _-_
  2. AS Bărbăteşti / Olteţul Alunu – Flacăra Horezu _-_
  3. Olteţul Zătreni – SCM Rm. Vâlcea                    _-_
  4. Cozia Călimăneşti – Voinţa Orleşti                   _-_

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button