Politica

Afacerile gri ale deputatului PD-L Samoil Vâlcu, luate la purecat de USL

vilcu afaceri griSenatorul PNL Emilian Frâncu şi consilierul municipal PSD Ion Matei i-au recomandat primarului PD-L Romeo Rădulescu să-şi ia gândul de la CET Govora şi Spitalul Judeţean.

Reprezentanţii USL au spus că pedeliştii ar trebui să se mulţumească cu faptul că, prin diverse manevre în Consiliul Local, au reuşit să posteze o farmacie lângă SJU. „Deja au prea mult tupeu să se gândească să pună mâinile şi pe Spitalul Judeţean. Nu le ajunge că au farmacie de la poarta Spitalului? Au avut grijă să nu existe medicamente în spital, ca pacienţii să fie obligaţi să cumpere de la ei… Pedeliştii au făcut averi colosale din astfel de afaceri, pe spinarea oamenilor amărâţi. La asta se pricep cel mai bine… Nu ştiu ce-şi mai doreşte de acolo domnul primar!? (…) Toată lumea ştie că farmacia respectivă este a deputatului PD-L Samoil Vâlcu, directorul de campanie al lui Romeo Rădulescu”, a acuzat Emilian Frâncu. În completare, Ion Matei a apreciat că, în condiţiile în care SJU ar ajunge pe mâinile lui Romeo Rădulescu, s-ar alege praful şi de acesta. „Dacă ar fi pe mâinile lor şi Spitalul, acolo s-ar ajunge să se opereze cu briciul, dar cred că nici instrumentul acesta nu s-ar mai găsi în unitate. (…) Vă reamintesc că spaţiul verde din faţa spitalului i-a fost concesionat deputatului PD-L Sami Vâlcu printr-o hotărâre dubioasă a C.L., consiliul fiind controlat de PD-L”, a subliniat Ion Matei.

Articole Similare

2 Comments

  1. De ce nu i-ati oprit domnule Matei? Ca doar va laudati ca sunteti consilier de cand lumea. A, dvs. nu faceti afaceri in orasul asta sa inteleg, sau nu faceti afaceri care sa afecteze si mai mult oamenii amarati; Luptati sa castigati si sa vedem ce veti face dvs. Eu una sunt foarte curioasa.

  2. Da susnumiti au perfectà dreptate, ori ce nu existà in spital ti se inmineazà de doctor s-au asistentà un mic biletel si te trimite la poartà. Dar acolo ce sà vezi o simplà cutie de antinevralgic costà 7,5 roni, nu mai vorbim de alte medicamente. Mà mir cà portocalii nu au vàruit pinà acum si bisericile in portocaliu ca cei din Prahova. Dar de la acesti oameni care sunt cu ochi numai dupà furat te poti astepta la ori si ce.

Lasă un răspuns

Back to top button