Diverse

AC Milan Rm. Vâlcea merge la Piteşti, să ia trofeul cel mare la Cupa Smart Cup Old Boys

Dragoş Muscalu şi Andrei Coman vor organiza, pe 26 şi 27 ianuarie, la Piteşti, a treia ediţie a Cupei „Smart Cup” Old Boys, la care vor participa doar jucători peste 35 de ani. Printre echipele participante, se numără şi AC Milan Rm. Vâlcea, care, anul trecut, a jucat finala competiţiei. „Turneul se anunţă foarte puternic, mai ales că vor participa mulţi jucători care au făcut senzaţie în Liga I. Printre ei, se numără Mărgăritescu, Schumacher, Cristi Bratu, Gigel Coman, Cătălin Munteanu şi, posibil, Neaga şi mulţi-mulţii alţii cu nume. Până acum, am 10 echipe înscrise la cupă, dar sunt convins că voi face 16. Vom avea echipe din Constanţa, Argeş, Mureş, Braşov, Dolj, Bacău şi nu numai”, a spus Dragoş Muscalu. „Anul trecut, am jucat finala, contra unei echipe cu jucători de top, precum Schumacher, Ciprian Tănasă, Munteanu, Bratu şi alţii. Și acum, vrem să ajungem măcar în finală. Avem un lot foarte bun, cu jucători experimentaţi, precum Roşoagă, Bârlogeanu, Bâzgan, Tică Negrescu, Ciobanu, Văduva, Marian Mătăsaru, Alin Bunescu, Cătălin Olteanu, „Neamţu” Văduva şi Florin Ştefan”, a declarat Ionuţ Tănasie, oficialul echipei AC Milan Old Boys Rm. Vâlcea. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button