Liga V

Budeştenii luptă pentru a se menţine pe podium

Lotru Voineasa – FC Budeşti

Demult încheiată lupta pentru şefie în seria I, echipelor aflate la început în cursă alături de AS Mihăeşti le-a mai rămas acum doar locul 2. De câteva etape a devenit un obiectiv cu adevărat important clasarea pe a doua poziţie a clasamentului. Cele mai mari şanse de a termina imediat în spatele liderului par a le avea budeştenii care în intermediară au câştigat trei puncte în urma disputei cu Foresta Malaia, iar acum speră să se impună pe terenul din Malaia, în faţa Lotrului Voineasa, pentru a spera că rămân pe 2. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, pot rata obiectivul. În cazul în care vor termina la egalitate de puncte cu Conexin Runcu, câştig de cauză ar urma să aibă jucătorii lui Pantelică Anghelescu datorită faptului că stau mai bine în meciurile directe.

În tur, Conexin a câştigat cu 1-0, iar în retur cele două formaţii au încheiat meciul la egalitate, 2-2, astfel că gruparea din Runcu ar termina în acest caz pe locul 2. Astfel, grupării lui Sucea şi Toader i-ar mai rămâne locul 3 şi acesta în pericol în cazul în care budeştenii nu se vor impune în partida cu Lotru Voineasa. Topologul Galicea ar putea profita de o eventuală înfrângere a budeştenilor în faţa grupării lui Jan Şuţă. Aşadar, meciul cu Lotru Voineasa va fi decisiv pentru FC Budeşti care va afla duminică dacă termină sau nu campionatul pe podium. (L.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button