Liga V

„Nucă tare” pentru galiceni?

AS Căzăneşti – Topologul Galicea

Fiecare meci e tratat de băieţii de la AS Căzăneşti ca o adevărată finală. Şi poate nu neapărat de jucători, cât de conducătorii acestei echipe. Este cunoscut deja nea’ Mihăiţă pentru temperamentul mai vulcanic pe care-l afişează la majoritatea meciurilor, mai ales atunci când echipa sa întâlneşte o grupare dintre primele clasate. Uneori a mai fost şi suspendat pentru acest lucru. Însă nu se poate linişti. Şi în etapa trecută a fost supărat, considerându-se nedreptăţit de arbitri la Budeşti, unde-a pierdut partida pe final de meci. Gruparea de care se ocupă a condus jocul timp de 80 de minute, însă pe final a primit trei goluri, lucru pe care l-au acceptat cu greu căzăneştenii, aruncând vina pentru rezultat şi asupra arbitrilor.

Au uitat, însă, între timp acel meci şi acum se gândesc deja la întâlnirea de duminică, 8 iunie, atunci când vor întâlni echipa lui Florea Udrea, pe Topologul Galicea. Din nou o echipă de top, aflată pe podiumul clasamentului. Speră ca acum să aibă mai mult noroc decât în etapa trecută. Vor îndeplini statutul de gazde, aşa că nu se consideră încă dinainte învinşi. Totuşi, este greu de crezut că Topologul se va împiedica cu AS Căzăneşti în lupta pentru locul 2. Victoria din alegerile pentru primăria Galicea a lui Năfliu şi Udrea trebuie continuată cu o alta a echipei de fotbal din localitate. Perechea liberală a câştigat în politică, unde e mai greu, aşa că Udrea nu va accepta să piardă la fotbal. Au fost mai buni în acest campionat cei de la AS Mihăeşti, însă nu concep galicenii să piardă şi locul 2. Dacă va ţine doar de ei acest lucru, sunt convinşi că vor reuşi să termine pe poziţia secundă acest campionat. Mai au de jucat, pe lângă meciul cu AS Căzăneşti, cu FC Lăpuşata şi Foresta Malaia, ultima partidă fiind deja dinainte câştigată. (L.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button