Liga V

Rezultat care ajută liderul

Oltul Dăeşti – Conexin Runcu  0-0

Aducerea lui Iulică Dincă la Conexin Runcu – în calitate de antrenor – a fost mai mult decât fructuoasă. De când a preluat echipa, Dincă nu a înregistrat nici un eşec pe banca tehnică, ba chiar mai mult, a reuşit să-şi propulseze echipa până pe locul 2. Cu nici un jucător din comună, toţi fiind aduşi de la FC Ciobanu şi de la gruparea de juniori a CSM-ului, antrenorul de la Conexin Runcu va avea cu siguranţă din campionatul viitor o şansă mare la promovare. Deocamdată, actualul antrenor se poate mândri cu performanţa că a creat o echipă competitivă care nu a mai pierdut nicio partidă din etapa a şaptea.
„A fost un meci în care ambele echipe au jucat cu prudenţă.

În prima repriză noi am fost cei care au dominat şi am reuşit  să ne creăm câteva ocazii serioase, însă nu am putut marca. Spre final, gazdele au pus presiuni asupra noastră şi au preluat conducerea jocului, însă nici ele nu au putut înscrie. Dacă am fi avut acelaşi parcurs din debutul campionatului ne-am fi putut aştepta la o promovare şi anul acesta. Recunosc că mai avem mult de muncă, dar am un lot valoros care a demonstrat că ştie fotbal”, ne-a spus antrenorul de la Conexin Runcu. Până la urmă, Iulică Dincă a demonstrat că este un tehnician care va mai sta mult timp pe banca tehnică şi că va contribui enorm din sezonul viitor la aducerea echipei în elita judeţeană de fotbal. Formula de joc pe care a creat-o s-a dovedit a fi una prolifică, lucru demonstrat cu tărie de jocul practicat în această ediţie de campionat.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button