Administratie

Nicolae Voicescu, primar puternic şi serios!

„Să vă dea Dumnezeu viaţă lungă, multă sănătate şi fericire. Să aveţi mare încredere în mine şi să fim alături în următorii 4 ani, începând cu data de 1 iunie 2008” – acesta este mesajul pe care primarul Nicolae Voicescu îl transmite tuturor locuitorilor comunei Fârtăţeşti.
În anul 2000, inginerul Nicolae Voicescu a intrat în politică şi a candidat pentru funcţia de primar nemaisuportând să vadă cum alte localităţi înfloresc pe zi ce trece în timp ce în comuna Fârtăţeşti nu se mişcă nimic. Oamenii au avut încredere în el, l-au ales şi în cei opt ani în fruntea uneia dintre cele mai mari comune al judeţului, Nicolae Voicescu a demonstrat că este omul potrivit la locul potrivit. De-a lungul timpului, edilul a făcut din comuna Fârtăţeşti una dintre cele mai frumoase şi mai înfloritoare comune ale judeţului Vâlcea, însă lucrurile nu se vor opri aici.

Mulţi dintre oamenii din comună spun despre inginerul Voicescu că este un om bun, harnic şi gospodar care merită să fie în continuare primar al comunei Fârtăţeşti. „Eu sunt un om gospodar şi toată lumea din comună ştie că aveam o situaţie materială bună dinainte de a fi primar, nu-mi mai trebuia nimic. Am candidat şi o să candidez în continuare din dorinţa de a face comuna mea, cea mai frumoasă din judeţ. Eu sunt un om de acţiune şi nu pot sta degeaba, sunt foarte ambiţios, iar în momentul în care dau de greu, atunci mă ambiţionez şi mai mult”, spune inginerul Nicolae Voicescu.

Realizări în perioada 2004-2008

Deşi partidul din care face parte a fost în opoziţie, inginerul Nicolae Voicescu a reuşit să aducă bani pentru investiţii, fiind invidiat chiar şi de edili care fac parte din structurile actualului partid aflat la putere şi care n-au reuşit să facă atât de multe în comunele lor. În actualul mandat, primarul Voicescu şi-a concentrat în mod special atenţia către instituţiile de învăţământ pentru ca elevii şi copii din şcolile şi grădiniţele din comună să beneficieze de cele mai bune condiţii. Însă nu trebuie omise nici alimentarea cu apă sau drumurile, podurile şi bisericile din comună. Mai mult decât atât, Fârtăţeştiul este, probabil, singura comună din judeţ care beneficiază de două microbuze pentru transport şcolar. Vă prezentăm numai câteva din realizările primarului Nicolae Voicescu în perioada 2004-2008: modernizarea şcolilor şi grădiniţelor din satele Giuleştii de Sus, Rusăneşti, Fârtăţeşti, Popeşti, Tanislavi, Dozeşti, Căţetu, Dejoi – toate acestea fiind dotate cu centrale termice pe lemne, mobilier nou şi locuri de joacă; montarea unor locuri de joacă la grădiniţa din satul Valea Ursului; modernizarea bazei sportive din satul Dejoi; s-au construit poduri în satele Giuleştii de Sus, Dozeşti – în punctul «La Bulecu»; s-a reparat puntea în satul Fârtăţeşti – punctul «La Capşa»; s-au achiziţionat utilaje, şi anume: autogreder, buldoexacavator şi tractor; s-au pietruit drumurile: DC 84 Giuleştii de Sus – Măriceşti, DC 84A Rusăneşti deal, DC 77 satul Giuleşti (Cocorăşti), DC 78 satul Fârtăţeşti (Sălişte), DJ 676A în satele Popeşti, Dăncăi, Tanislavi, Stănculeşti, Dozeşti şi Căţetu, drumul sătesc în satul Dozeşti la Mănăstire, DC 81 Fârtăţeşti – Valea Ursului – Dozeşti şi s-au asfaltat 1,7 km din acest drum, DC 94 Dejoi – Sotani, în satul Seciu şi s-a pregătit în vederea pietruirii drumul din satul Nisipi; s-au asfaltat 2 km din drumul care leagă satele Dozeşti şi Căţetu; s-a introdus un tub la traversare şi s-a pietruit drumul din satul Căţetu; s-a extins reţeaua de alimentare cu apă în satul Giuleştii de Sus; s-a introdus canalizare în satele Afânata, Rusăneşti, Giuleşti şi Fârtăţeşti; s-a contribuit la introducerea curentului electric la biserica din satul Căţetu; s-a contribuit la renovarea bisericilor din satele Popeşti, Tanislavi; s-au demarat lucrările de construcţie a unor noi biserici în satele Dejoi şi Giuleştii de Sus; s-a construit un dispensar uman în satul Dozeşti şi nu în ultimul rând a luat fiinţă un telecentru de informare pentru cetăţeni în sediul primăriei dotat cu 3 calculatoare conectate la internet, fax şi telefonie fixă.
Acestea sunt doar o parte din realizările inginerului Nicolae Voicescu, ca primar, alături de cetăţenii celor 20 de sate din comuna Fârtăţeşti.

Obiective pentru 2008-2012

Aşa cum spuneam mai sus, primarul Voicescu este perceput de oamenii din Fârtăţeşti ca un om gospodar care ştie să fie aproape de ei şi de problemele lor şi spun că nici prin gând nu le trece să-l schimbe cu altcineva. De aceea, pentru a nu-i dezamăgi pe toţi aceea care au avut şi au încredere în el, inginerul Nicolae Voicescu a ţinut să le aducă la cunoştinţă prin intermediul publicaţiei noastre câteva din obiectivele pe care şi le-a propus pentru realizare în perioada mandatului 2008-2012. Iată care sunt acestea: asfaltarea în totalitate a DJ 676A Giuleşti – Popeşti – Dăncăi – Stănculeşti – Tanislavi – Dozeşti – Căţetu; finalizarea lucrărilor de asfaltare a drumului DC 81 Fârtăţeşti – Valea Ursului – Dozeşti; asfaltarea drumurilor DC 84 Giuleştii de Sus – Măriceşti şi DC 94 Dejoi – Sotani; asfaltarea drumurilor din satele Rusăneşti Deal, Afânata, Giuleşti (Cocorăşti), Becşani, Nisipi, Seciu şi Cuci; pietruire drum în satul Gărnicet; construirea unei săli de sport în satul Rusăneşti; construirea unui nou stadion de fotbal cu pistă de atletism în satul Giuleştii de Sus; construirea unui nou pod în satul Fârtăţeşti – în punctul «La Capşa»; extinderea reţelei de alimentare cu apă în satele Cuci, Căţetu şi Giuleştii de Sus; alimentare cu apă şi canalizare în satele Becşani, Nisipi, Gărnicet, Dejoi, Sotani; finalizarea lucrărilor de construcţie la bisericile din satele Giuleştii de Sus şi Dejoi; finalizarea lucrărilor de modernizare la şcoala din Dozeşti şi grădiniţa din Valea Ursului; reparaţie capitală şi modernizare a căminelor culturale din satele Dozeşti, Rusăneşti, Fârtăţeşti şi Dejoi; modernizarea tuturor şcolilor şi grădiniţelor şi dotarea acestora cu calculatoare performante.

Cîlea îl susţine pe Voicescu

Ion Cîlea, candidatul PSD pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea, are numai lucruri bune de spus despre actualul primar al comunei Fârtăţeşti, inginerul Nicolae Voicescu. „Eu ştiu foarte bine cât s-a zbătut Nicolae Voicescu ca să aducă fonduri pentru această comună şi vă spun sincer că nu i-a fost uşor având în vedere faptul că oamenii care se află în acest moment la guvernare ţin cont doar de propriile interese. Când voi deveni preşedinte al Consiliului Judeţean îl voi ajuta în continuare pe primarul Voicescu să dezvolte această comună. Nicolae Voicescu este un primar gospodar, ambiţios şi care a demonstrat că merită votul dumneavoastră” – a spus Cîlea.
Romulus DUMITRU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button