Liga V

S-a dus recordul de invincibilitate

Cerna Copăceni – ALX Port Vale Mateeşti 3-1

Liderul seriei a IV-a, ALX Port Vale Mateeşti, fără nici măcar un punct pierdut în 23 de etape, era recordmanul acestui campionat. N-am putea spune că nu mai este şi în continuare, însă Relu Nica şi compania s-au împiedicat pentru prima dată în acest sezon, astfel că şi-au stricat linia de clasament şi totodată imaginea de echipă invincibilă. Prima înfrângere nu le-a fost administrată chiar de o echipă anonimă, ci de ocupanta locului 3 în campionat, Cerna Copăceni. Gazdele, în speţă băieţii de la Copăceni, au jucat cu ambiţie, au avut încredere în forţele lor, iar rezultatul s-a văzut după câteva minute bune de joc.

Au reuşit să deschidă scorul, iar apoi şi-au majorat avantajul profitând şi de forma slabă a portarului oaspete. La 2-0 lucrurile s-au complicat serios pentru „englezii” de la ALX. Nu mai fuseseră puşi în această postură, de a juca sub presiune, de a alerga după egalare. Au reuşit totuşi să reducă din handicap, însă golul de 2-1 nu a avut prea mare importanţă, gazdele reuşind să înscrie din nou, pentru 3-1. La acest scor s-a şi încheiat meciul, spre bucuria celor din Copăceni care se pot mândri acum că sunt singura echipă care a reuşit să învingă liderul în acest campionat. Momentul nu a fost trecut cu vederea de jucătorii Cernei şi de susţinătorii acestei grupări care s-au putut lăuda la sfârşit: „Avem echipă, avem valoare”. Nelu Văduva chiar ne-a oferit câteva amănunte legate de joc: „A fost un meci frumos şi un arbitraj bun asigurat de Roşu. Au mai fost câteva nemulţumiri şi de o parte şi de cealaltă. Relu Nica a cerut cartonaşul roşu pentru un jucător de-al nostru care ar fi faultat în postură de ultim apărător, însă eu zic că centralul a procedat bine. Dacă-l elimina pe jucătorul nostru, ar fi trebuit să elimine jucători şi de la ei în prima repriză. Însă arbitrul a preferat să nu strice jocul şi i-a iertat şi pe unii şi pe ceilalţi. Ei au cam jucat totuşi în dezavantaj. Dacă până acum noi am mai pierdut şi pe mâna portarilor, de această dată a fost rândul nostru să ne bucurăm de greşelile portarului advers. Am putea spune că a fost al 12-lea jucător al nostru. A greşit la primele două goluri marcate de Cerna. Apoi, la 2-0 oaspeţii şi-au cam pierdut controlul, au fost mai nervoşi şi acest lucru s-a răsfrânt şi asupra jocului. Am câştigat cu 3-1 până la urmă şi am dovedit că cei de la ALX Port Vale nu sunt invincibili”. (Laurenţiu Sima)  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button