Administratie

Pârtii de schi şi sate de vacanţă în nordul judeţului Vâlcea

• Vicele liberal al CJ, Cristian Buican sprijină proiectele de turism

Recent, vicepreşedintele liberal al Consiliului Judeţean Vâlcea, Cristian Buican a participat la o întâlnire la sediul instituţiei pe care o reprezintă, pe tema potenţialului turistic şi economic din nordul judeţelor Vâlcea şi Argeş. La întâlnire au mai participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, reprezentanţi ai Direcţiei de Integrare Europeană din CJ Vâlcea şi Argeş, precum şi primarul comunei vâlcene Perişani şi câţiva edili din zona de nord a Argeşului. „Am ajuns la concluzia că este necesară o asociere între localităţile din cele două judeţe, în vederea dezvoltării unor proiecte pentru punerea în valoare a potenţialului turistic.

S-au stabilit câteva proiecte în ceea ce priveşte infrastructura de transport, în primul rând. Avem în vedere modernizarea DN 7D, care face legătura între Câineni şi Curtea de Argeş, care ar fi coloana vertebrală a acestei zone. De asemenea, ne-am concentrat şi asupra unor căi de comunicaţie – drumuri judeţene şi comunale, dar nu numai atât. Trebuie să avem în vedere dezvoltarea infrastructurii de apă şi canal, precum şi dezvoltarea infrastructurii de turism, dezvoltare pe care noi o vedem în parteneriat cu firme private. Practic, noi vom atrage bani europeni pentru drumuri în vederea facilitării accesului. Apoi, vom încerca să marcăm câteva trasee turistice de interes local, să realizăm câteva refugii de nivel local, apoi să construim câteva pârtii de schi câteva sate de vacanţă şi dacă zona se va dovedi de interes, vom dezvolta împreună cu partenerii privaţi şi infrastructura hotelieră”, ne-a declarat Cristian Buican. Acesta ne-a vorbit şi despre proiectele de turism cu finanţare europeană din staţiunile limitrofe Râmnicului (Olăneşti, Călimăneşti şi Govora), aflate în stadiul de finanţare sau licitaţie. „Avem în vedere şi proiectul de turism de la Horezu, ştiut fiind faptul ca Vârful Romani a devenit un punct de interes. Acolo deja a început modernizarea drumului prin SAPARD, s-au făcut câţiva paşi pentru realizarea infrastructurii de apă şi canal iar Consiliul Judeţean va încerca prin fonduri proprii, dar şi cu bani de la guvern, să electrifice zona”, ne-a mai spus vicepreşedintele PNL al Consiliului Judeţean, Cristian Buican.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button