Politica

Gutău îl duce pe Monceanu la turci

Duminică, 9 martie, o delegaţie compusă din primarul Râmnicului, Mircia Gutău, viceprimarul Constantin Monceanu şi 7 consilieri municipali de la toate formaţiunile politice reprezentate în Consiliul Local, se va deplasa în Turcia. Vizita este prilejuită de ceremonia de semnare a acordului de înfrăţire între municipiul Râmnicu Vâlcea şi oraşul turcesc Aydin. Din delegaţie vor face parte doi consilieri PSD – Gigi Matei şi Valer Tudor, doi PNL – Marian Popescu şi Ion Florescu, doi PD-L – Romeo Rădulescu şi Teodosie Filip precum şi un peremist – Ion Nuică. Aleşii vor petrece în Turcia aproape o săptămână, data la care se vor întoarce în Râmnic fiind 15 martie. Una dintre cele mai haioase figuri din delegaţie este, de departe, cea a viceprimarului Monceanu, supranumit şi Monci-Ponci de către prietenii şi neprietenii săi.

Nu ştim exact care este rolul acestuia în Turcia, însă putem bănui că va încerca să implementeze şi în Aydin o metodă eficientă de a face bani, patentată deja în Râmnic. Mai exact, este vorba de activitatea super-profitabilă de ridicare a maşinilor parcate ilegal, din care Monci-Ponci, zic gurile rele, a încasat parale multe din 2005 încoace. Poate îi ţine vrăjeala şi la turci, mai ales că la ăştia se circulă mai rău ca la noi. Iar dacă turcilor le place mult freza viceprimarului ţărănisto-liberal cu apucături comunistoide, îl pot păstra. Le vom fi veşnic recunoscători!  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button