Opinii
DE TRISTETE si DE-AL NAIBII
Generaţia de aur a lui Hagi, Stelea şi Gică Popescu, ca să nu mai lungesc vorba, ne-a deprins cu înalta performanţă, dăruindu-ne un şir nesfârşit de bucurii, dar şi mai mult decât atât. Încrederea că nu trebuie să ne temem de nici un adversar indiferent de rangul lui şi de locul disputei. Ca atare, am ajuns într-o perioadă să visam cu ochii deschişi, luând în calcul până şi varianta care, odinioară, ne-ar fi acuzat de megalomanie, de a ne califica în finala sau chiar de a câştiga titlul. Poate că era prea mult sau poate că nu era, daca ne raportăm la acele vremuri.
Dar acum… timpurile s-au schimbat, ajungând să ne bucurăm când învingem Lituania sau Letonia la un gol diferenţă după ce poate că am tremurat până aproape de finalul meciuluui. ,,Tricolorii de aur” au ajuns la apogeu de carieră şi nu vor mai scoate oameni fericiţi pe străzile Bucureştiului, Craiovei, Clujului s-au din alt colţ de ţară. Disperarea microbiştilor a ajuns la limita extremă, aceştia privind cu lehamite şi mânie declaraţiile sforăitoare ale celor puşi să asigure performanţă sau zâmbind cu neîncredere la transferurle de-o vară ale unor foste vedete, aduse cu surle şi trâmbiţe şi plecate de cele mai multe ori cu câte o caciulă de bani pe uşi dosnice. Răbdare am avut, timp a trecut berechet. Cu sau fără noi, turneele finale s-au disputat, dar ne macină o întrebare. Până când? Nu avem decât să sperăm, fie şi pentru că, ştiţi vorba, speranţa moare ultima.
Până marţea viitoare să auzim numai de bine.
