Politica

Din anul 2008, vot pe baza cărţii de alegător

Potrivit unui comunicat transmis de subcomisarul Ilie Ciontu – şeful Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea, formulat după o adresă semnată de Marian Petrache, secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în care se face referire la coroborarea dispoziţiilor articolului 121, alineatele 3 şi 4 din Legea 373/2004, raportate la cele ale articolului 17 din acelaşi act normativ – rezultă că, începând din anul 2008, pentru exercitarea dreptului de vot, se va utiliza cartea de alegător. Din document reiese şi faptul că, în urma unor analize efectuate privind stadiul eliberării actelor de identitate cetăţenilor români, s-a constatat că un număr semnificativ de persoane nu se prezintă la serviciile comunitare de evidenţă a persoanelor, în termenul prevăzut de lege, pentru a obţine carte de identitate şi, implicit, de alegător.

Deşi s-au întreprins măsuri de mediatizare a acţiunii de distribuire a cărţilor de alegător, prin intermediul mass-mdia, în foarte multe localităţi din ţară se constată în continuare un interes scăzut al titularilor pentru acest tip de document, având în vedere utilitatea sa restrânsă în comparaţie cu alte acte eliberate de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sau prin intermediul acestora (carte de identitate, permis de conducere, paşaport). MIRA şi SPCEP – Vâlcea semnalează, totodată, că deşi prin planurile de măsuri adoptate s-a creat cadrul organizatoric necesar diminuării numărului de persoane care deţin acte de identitate cu termen de valabilitate expirat, se înregistrează un număr semnificativ de persoane aflate în această situaţie. În pofida dispoziţiilor H.G. nr. 112(1997 privind preschimbarea eşalonată a buletinelor de identitate, în prezent, din totalul de 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot, doar 12.943.453 sunt posesori ai cărţii de alegător, un număr de peste 5 milioane deţinând buletine de identitate. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button