Diverse

Narcis Enăchescu vrea să fie primul antrenor vâlcean cu licenţă UEFA Pro

• După stagiul de pregătire de la VfL Wolfsburg (Germania)

La sfârşitul lunii trecute, Narcis Enăchescu a făcut un pas în viitor. Pentru o perioadă de aproape două săptămâni de zile, el s-a aflat în Germania şi a asistat la pregătirea echipei VfL Wolfsburg, ocupantă în prezent a locului 13 în 1 Bundesliga. Prezenţa sa acolo nu a fost una întâmplătoare şi nu reprezintă un moft al tehnicianului drăgăşenean. El este unul dintre antrenorii de mare perspectivă, a obţinut în vară licenţa UEFA A (alături de alţi cinci antrenori vâlceni, toţi din „tânăra generaţie”) şi potrivit prevederilor Şcolii Federale de

Antrenori o condiţie a păstrării licenţei UEFA A este aceea de a te instrui sub comanda unui antrenor cu licenţă UEFA Pro. De altfel, după instruirea din Germania şi după ce va pregăti o lucrare de excepţie referitoare la ceea ce este nou în antrenorat, Narcis ţinteşte să obţină licenţa UEFA Pro, gradaţie pe care în prezent nu o deţine nici un tehnician vâlcean.

La Wolfsburg graţie lui Sergiu Radu

Prieteniile din anii junioratului nu se uită. La fel s-a întâmplat şi în relaţia dintre Narcis Enăchescu şi Sergiu Radu, care au fost colegi la CSŞ Râmnicu Vâlcea. Destinul le-a despărţit cariera fotbalistică, Radu evoluând la echipe de top din ţară şi în străinătate, fiind convocat şi la naţională, dar prietenia dintre ei nu s-a erodat. Mai mult, soţia lui Sergiu este drăgăşeneancă şi astfel Radu şi Enăchescu s-au întâlnit de mai multe ori. Acum Sergiu Radu este component al echipei germane de primă ligă şi a solicitat conducerii clubului ca Narcis Enăchescu să poată lua parte la programul de pregătire şi la meciurile echipei pentru a se perfecţiona ca antrenor.

Zi de zi alături de Magath şi echipa sa

Narcis Enăchescu este cel care ne-a relatat o parte din „aventura” germană: „Trebuie să-i mulţumesc lui Sergiu că datorită lui am reuşit să particip la tot ceea ce înseamnă pregătirea şi jocul unei echipe de top din europa. Zilnic am fost la tot programul echipei, am fost alături de antrenorul principal Felix Magath, în fapt un director tehnic ce are în subordinea sa toţi ceilalţi antrenori, preparatori, maseuri… Am participat la antrenamente, şedinţe tehnice, programul lor de masă, de recuperare, de recreere şi, desigur şi la meciuri. Unul dintre meciurile văzute a fost cel cu Eintracht Frankfurt, disputat chiar pe VolkswagenArena din Wolfsburg. (n.a.: Narcis ne-a arătat chiar şi tichetul de intrare, cel pe care era trecută tribuna VIP, sector B, rândul 5, locul 14)”.

Uimit de mentalitatea tipic germană

Antrenorul drăgăşenean a spus că a păşit într-o altă lume, că parcă ar fi mers printr-un tunel al timpului în viitor. „Am fost surprins ce mare diferenţă de mentalitate şi civilizaţie există la acest nivel între fotbalul german şi cel românesc. Nemţii sunt serioşi şi foarte punctuali. La ei se amendează şi un minut de întârziere. Disciplina se transmite şi în joc, acolo unde fundaşilor li se aplică amenzi pentru fiecare minge care cade în suprafaţa lor de poartă. Jucătorilor germani li se dau amenzi şi pentru pasele greşite cu călcâiul… pe ei nu-i interesează spectacolul latin. La ei spectacolul fotbalistic înseamnă jocul propriu-zis, faptul că aleargă din primul până în ultimul minut, verticalizează şi stau în teren aşa cum le-a spus antrenorul. Este o disciplină tactică desăvârşită” – a spus Narcis Enăchescu. Acesta a mai precizat că discuţiile cu antrenorii sunt scurte, clare, fără a se întinde nimeni la poveşti. I s-a permis să filmeze, să fotografieze şi să ia notiţe, fiindu-i explicate în linii mari metodele şi mijloacele de antrenament folosite. Narcis a mai spus: „Acolo se mizează mult pe forţă. Au foarte mulţi jucători masivi, de forţă şi viteză, de peste 1,80. Se pune un accent deosebit pe pregătirea fizică, având antrenamente specifice în acest sens”.

Presa este respectată de echipele germane

Un alt aspect subliniat de către antrenorul drăgăşenean vizează relaţia cu presa, spunând că „este una deosebită, la superlativ. Presa participă la antrenamente, fără a deranja, ce-i drept, apoi jucătorii sunt obligaţi să stea de vorbă cu ziariştii indiferent dacă e vorba de televiziune sau presă scrisă. Au şedinţe foto, şedinţe de autografe, nu trebuie să refuze pe nimeni şi sunt cu toţii liberi să dea interviuri”. Un alt aspect urmărit de Narcis a fost cel legat de pregătirea copiilor şi juniorilor. „La ei pregătirea copiilor presupune totul, nu doar fotbal. Activitatea centrelor de copii şi juniori este separată de cea a echipei mari, iar părinţilor li se percep taxe pentru că odată intrat în pregătirea unei astfel de echipe ţi se asigură cazare la internate speciale cu toate dotările, program de masă, şcolarizare, asistenţă medicală, vitaminizare… Metodele folosite la antrenamentele echipelor de copii şi juniori sunt asemănătoare cu cele folosite în România de antrenorii tineri” – a spus Narcis Enăchescu.

O primă concluzie va ajunge la Bucureşti

Chiar dacă mai sunt multe de spus, şi o să revenim în ediţiile viitoare şi cu alte informaţii, deocamdată trebuie spus că, după stagiul de la Wolfsburg, antrenorul Narcis Enăchescu o să pregătească un „dosar”, o lucrare amplă cu materiale scrise, fotografiate şi filmate (ca o lucrare de doctorat – aş spune) şi va fi depusă la Şcoala Federală de Antrenori de la Bucureşti, de unde probabil se vor publica şi fragmente în revista „Antrenorul”. Narcis Enăchescu a încheiat spunând că „tot ce am văzut şi am făcut în Germania sper să mă ajute în obţinerea licenţei UEFA Pro. Vreau să fiu primul antrenor vâlcean cu această calificare!”. …A recunoscut însă că are şi o dezamăgire profesională constând în faptul că, deocamdată, la nivelul judeţului Vâlcea, nu are posibilitatea de a antrena o echipă dintr-un eşalon superior Ligii a IV-a!
Florin MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button