Liga V

Echipa primarului Stănică este campioană de toamnă

Vremea a dat peste cap fotbalul în acest week-end. Câteva meciuri nu s-au disputat din acest motiv, iar altele s-au jucat doar pentru a bifa prezentarea în această rundă. Pe ploaie, frig, nămol, cine ar fi putut să-şi dorească să joace!? Însă majoritatea a trebuit să se supună programării, astfel că s-a mers la teren. În această situaţie s-a aflat şi formaţia antrenată de Ion Lazăr, AS Mihăeşti, care avea un meci dificil la Călimăneşti, cu Viitorul, o grupare care încă de acum vreo lună de zile anunţase că-şi doreşte să încurce gruparea susţinută de primarul Nicolae Stănică. De aceea, a atenţionat conducerea AJF că-şi doreşte să aibă parte de un arbitraj corect.

Astfel că a cerut „arbitri de Divizia A”. Chiar cu riscul de a fi puşi să plătească un barem de arbitraj mai mare. Între timp, s-au mai liniştit. Au jucat totuşi cu ambiţie, fiind destul de aproape de a realiza ce şi-au propus. Tinerii pregătiţi de „Mara” n-au avut forţă pe ploaie, n-au reuşit să pună în aplicare ce-şi propuseseră, astfel că au tremurat, şi la propriu şi la figurat, până spre finalul meciului. Gazdele au avut o ocazie importantă în prima repriză din care puteau marca, atunci când un jucător a scăpat singur cu portarul. În rest, oaspeţii au cam controlat jocul. Cu toate acestea n-au reuşit să marcheze. A fost 0-0 la pauză. Abia în minutul 80 Preoteasa, un jucător proaspăt legitimat la AS Mihăeşti, a reuşit să aducă bucuria în tabăra oaspeţilor. Avea să fie singurul gol al meciului, reuşită ce a avut darul şi de a consfinţi faptul că AS Mihăeşti este campioana de toamnă a seriei I de la „Onoare”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button