Politica

Jurcan nu simte că i se clatină scaunul

Senatorul Dorel Jurcan nu se teme că va fi schimbat din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PD. El nici nu vrea să audă că o parte din organizaţie nu-l mai doreşte în fruntea acesteia. „Schimbarea mea nu este o dorinţă a colegilor, ci a altor forţe politice care vor să ne destabilizeze. Nu e nici un motiv să fiu schimbat, pentru că rezultatele organizaţiei au fost în permanenţă în creştere”, a spus senatorul democrat. Acesta recunoaşte că un merit deosebit în creşterea organizaţiei judeţene revine celei municipale şi în speţă imaginii lui Gutău.

În ceea ce priveşte reprimirea acestuia în PD, Jurcan a precizat că aceasta se va produce imediat ce primarul va fi achitat. Totuşi, Jurcan a precizat că dacă procesul nu se va încheia până la alegerile locale de anul viitor, se va putea face o derogare de la statut pentru ca Gutău să poată candida din partea PD. Democratul a confirmat şi faptul că la şedinţa în care Gutău va fi reprimit va participa şi preşedintele partidului, Emil Boc.   O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button