Social

Cîlea s-a întâlnit cu profesorii vâlceni pentru a dezbate problemele din Educaţie

Vineri, 14 septembrie 2007, conducerea Organizaţiei Judeţene Vâlcea a PSD s-a întâlnit cu profesorii şi simpatizanţii social-democraţi. Cu acest prilej, preşedintele Ion Cîlea şi şeful direcţiei judeţene de educaţie publică şi cercetare, prof. Relu Rădulescu, au prezentat oferta Partidului Social Democrat în domeniul educaţiei, după care au iniţiat o dezbatere cu participanţii, pe această temă. Social-democraţii şi-au trecut în lista de priorităţi câteva probleme, dintre care:

„asigurarea de burse pentru elevii din familiile cu venituri modeste şi, în mod deosebit, pentru cei din mediul rural; instituirea proiectului – Şcoala de după şcoală – unde elevii să primească o masă caldă la prânz şi sub îndrumarea competentă a dascălilor să-şi pregătească lecţiile şi să participe la activităţi constructive; acordarea de material didactic modern care să permită comunicarea şi integrarea în sistemul de învăţământ european, creşterea performanţei şi o adaptare rapidă la piaţa muncii; promovarea unei legi a salarizării cadrelor didactice pentru a face atractiv domeniul pentru tinerii cu performanţe profesionale; formarea continuă şi mobilitatea dascălilor să fie susţinută cu resurse pentru ca elementele de modernitate să fie permanent implementate de cei aflaţi la catedră, iar bunele practici să fie generalizate; legea salarizării cadrelor didactice să fie elaborată şi aprobată de către Parlament înaintea celorlalte legi ale educaţiei (Legea învăţământului preuniversitar, Legea învăţământului superior, Statutul personalului didactic)”. Concluzionând în urma dezbaterii, domnul Ion Cîlea a făcut câteva precizări privind rolul şi obiectivele şcolii în noul an de învăţământ: „şcoala are nevoie de o strategie acceptată de toate forţele politice care să dea o coerenţă şi să genereze competenţa de care societatea românească are nevoie; şcoala trebuie să promoveze un set de valori morale care să determine coeziunea socială şi să dea reperele valorice necesare dezvoltării României; parteneriatul cu părinţii şi cu instituţiile din comunităţi trebuie să fie asumate cu responsabilitate de toţi actorii din domeniul educaţiei; 6 – 7% din PIB trebuie să fie orientat, cu prioritate, spre învăţământ, aceste procente sunt necesare nu numai că sistemul cuprinde 20% din populaţia ţării şi mai ales că în şcoală se pregăteşte viitorul României”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button