Liga II

Bondrea vrea să-şi ţină jucătorii cu picioarele pe pământ

La finalul partidei, Marian Bondrea era un antrenor fericit, spunând că jucătorii săi au făcut o partidă bună în faţa unei echipe extrem de bine aşezată în teren şi una dintre principalele adversare în lupta pentru promovare. „După părerea mea am făcut un joc bun în ciuda faptului că ne-am adunat foarte târziu şi mai avem foarte mult de muncă şi, tocmai din această cauză nu vreau să ne îmbătăm cu apă rece după această victorie pentru că ne aşteaptă câteva meciuri extrem de dificile. Revenind la joc, am întâlnit una dintre cele mai bune echipe ale seriei, însă, per ansamblu pot spune că am dominat jocul aproape în totalitate, paradoxul fiind acela că cea mai slabă evoluţie am avut-o când evoluam în superioritate numerică.

Fiind conştienţi de valoarea adversarului, am încercat să ne apărăm cât mai sus pentru a nu le da posibilitatea să se apropie prea mult de poartă şi după cum aţi văzut, în prima repriză nu cred că au avut un şut pe spaţiul porţii noastre. Jucătorii mei au alergat foarte mult şi, probabil oboseala acumulată ne-a făcut să avem o evoluţie mai slabă pe final de meci. Orice victorie este reconfortantă şi constituie o bază în vederea jocurilor care urmează” – a spus Marian Bondrea.
Antrenorul secund, Mitică Teleşpan, era fericit la finalul întâlnirii de sâmbătă spunând că: „Pot spune că suntem fericiţi după acest rezultat, dar fără a lua din meritele băieţilor, cred că i-a prins pe cei de la Gaz Metan într-o zi mai slabă. Dar asta este, fotbalul se joacă pe goluri şi mă bucur pentru câştigarea celor trei puncte.”

Cristi Pustai: „Speram să plecăm cu puncte”

Antrenorul formaţiei medieşene, Cristi Pustai, era destul de abătut la finalul partidei, fiind vizibil afectat de eşecul echipei sale. „Pentru mine a fost un meci ca oricare altul din campionat. Îmi pare nespus de rău că s-a mai dus o şansă de a aduce puncte din deplasare. Sincer, vă spun, că speram să plecăm cu cel puţin un punct de aici, dar, din păcate n-a fost să fie. Am întâlnit o echipă care a fost mult mai bună decât noi, iar rezultatul îl consider just, Vâlcea a meritat să câştige.”
Romulus Dumitru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button