Politica

„Mistreţii îmi dau mai multă adrenalină”

• spune consilierul judeţean PSD, Ştefan Prală
Politicienii vâlceni se dau în vânt după vânătoare

Sunt inşi care au un scop în viaţă din a colecţiona timbre sau bani vechi. Alţii se dau în vânt după femei frumoase şi mâncăruri alese. O parte dintre politicienii vâlceni sunt mari amatori de vânătoare şi pescuit. Dacă într-una din ediţiile anterioare vi-l prezentam pe tânărul peremist Victor Stănculescu stând blând şi pescuind de 23 august, de data aceasta ne aplecăm către o altă pasiune a politicienilor: vânătoarea.

Sport nobil, făcut celebru în tranziţie de Ion Ţiriac şi Adrian Năstase, vânătoarea îi atrage ca un magnet pe politicieni. Preşedintele PSD Râmnicu Vâlcea, Ion Tudor, vicepreşedinţii PSD Vâlcea, Nicu Spiridon şi Ştefan Prală, consilierii municipali pesedişti Valer Tudor şi Gigi Matei şi chiar fostul primar al Râmnicului, Sorin Zamfirescu sunt doar câţiva dintre vânătorii pasionaţi ai politicii vâlcene. În funcţie de sezon, aceştia vânează cam orice: raţe, iepuri, fazani şi mistreţi. În ceea ce-l priveşte, consilierul judeţean Ştefan Prală preferă să vâneze raţe însă cel mai mult îi place să alerge după mistreţi. „Mistreţii îmi dau mai multă adrenalină”, ne-a declarat acesta.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button