Diverse

Prima clasă de informatică de la Liceul Ferdinand s-a reunit după 10 ani

Anul acesta s-a împlinit un deceniu de când am terminat liceul. Au trecut 10 ani de când am ieşit pe poarta Liceului Ferdinand I, cu elan tineresc, hotărât să cuceresc lumea. Îmi place să cred că încă mai am timp. Întâlnirea cu foştii colegi şi profesori a fost un moment unic, un moment frumos, deosebit, care de regulă ştiu că poate să trezească reacţii diverse. La început, m-a bucurat gândul că îmi voi revedea colegii dragi şi m-a speriat cel că va trebui să suport prezenţa colegilor mai puţin dragi. Că va trebui să ieşim în faţa clasei pentru a ne prezenta realizările din ultimii 10 ani, sau insuccesele, după caz.

Că va trebui să explic cum se face că deşi am terminat la o clasă de informatică şi am urmat o facultate pe acelaşi profil, lucrez în presă, un domeniu privit adesea cu lehamite, neîncredere şi dispreţ. Că aş putea să primesc priviri sau cuvinte critice de la profesori, din cealaltă parte a clasei, plină de foşti colegi, care ne sunt actuali prieteni sau persoane total indiferente, cu care probabil nici nu ne mai salutăm. În lumea vitezei şi a individualismului, aceste întâlniri în cele mai multe cazuri sunt privite cu scepticism. Nu şi a noastră. Deşi ne-am strâns cel mult 15, am retrăit împreună momentele din liceu, ca şi când l-am fi terminat ieri. Împreună cu Ramona Chiru (Motrună), Magda Popa (Gril), Cristina Dăscălescu, Magda Mucichescu (Luţu), Arabela Codreanu (Costescu), Algina Tricuţă, Romulus Dumitru, Eduard Dulăcioiu, Constantin Herţa, Valeriu Vârtopeanu, Remus Mihalache, Narcis Aureliu şi Doru Mârlea, mi-am adus aminte de bune şi rele, de chefuri, de încercările necontenite ale domnului Cătălin Pană de a ne băga crema matematicii în cap, de primul 10, de primul 4, de viaţa fără prea multe responsabilităţi şi cele mai frumoase momente ale ei. Vineri seara, i-am invitat pe profesori, dintre care i-aş aminti pe Cătălin Pană, Smaranda Stamate, Mirela Cercel, Dumitru Chilom, dar, evident, şi pe doamna dirigintă, Doina Apostol, la Terasa ARIEL, unde s-a şi încins o petrecere pe cinste dansându-se până spre dimineaţă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button