Politica

Frâncu ar candida la Primărie doar dacă tot partidul ar fi împuşcat

Deputatul Emilian Frâncu, preşedintele PNL Vâlcea, nu are de gând să candideze la funcţia de primar al Râmnicului. El spune că motivul nu este nici pe departe legat de nerealizarea mult aşteptatului sondaj de opinie, reprogramat în cele dn urmă pentru luna octombrie. „Nu ne-am stabilit candidatul de primar, iar participarea mea ca şi candidat de primar e posibilă într-un procent de sub 2 la sută. Numai poate dacă sunt împuşcaţi toţi membrii PNL şi trebuie să participe cineva (glumesc!) mă voi sacrifica eu. Dar atâta timp cât există oameni precum Ion Nicolae, Bogdan Pistol, Victor Giosan şi mulţi alţii, avem de unde alege. Eu, unul, îmi doresc să fac cât mai multe pentru întregul judeţ, nu doar pentru Râmnic…

Pe viitor, mă interesează, aşadar, foarte mult funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, nicidecum cea de primar. Din această postură, aş putea ajuta mai multe localităţi. Cu lobby-ul pe care mi l-am făcut la Parlament, aş putea aduce mai mulţi bani nu numai pentru Râmnic, ci pentru întregul judeţ, mai ales că atunci aş cunoaşte în profunzime toate problemele”, a explicat Frâncu.  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button