Diverse

Toader, şi bunic şi socru mic

Săptămâna trecută, s-au petrecut două evenimente importante în familia lui Adrian Toader, preşedintele AP Vâlcea. Izabela, fiica sa cea mare, i-a născut un nepot, iar sâmbătă, Adriana s-a măritat cu Ciprian Toma, liderul Organizaţiei Municipale de Tineret – Râmnicu Vâlcea a AP. Nunta a avut loc la Restaurantul „Casa Românească”, din Căciulata, iar naşi le-au fost Viorel şi Dorina Toader. Tinerii miri îşi vor petrece săptămâna de miere în Bulgaria, la Nisipurile de Aur, unde cumnatul lui Ciprian, american la origine, deţine un renumit hotel.

După nunta fiicei sale cea mică, Adrian Toader, care în sondajul de pe www.arenavalceana.ro este cotat cu 28 la sută dintre voturile vizitatorilor site-ului, speră că va avea mai mult timp de politică şi avertizează că, după ce-şi va mai reveni puţin şi la afaceri, va da opiniei publice câteva exemple de corupţie grea în Râmnic şi Călimăneşti, scăpate până acum de ochiul vigilent al presei.     

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button