Diverse

„N-am fost de acord cu ridicarea suspendărilor”

• preşedintele Constantin Lazăr a analizat cele mai importante aspecte din activitatea organismului pe care-l conduce

Comisia de Disciplină din cadrul AJF Vâlcea a traversat un sezon 2006-2007 cât se poate de tumultuos. Au fost multe probleme şi o seamă de controverse legate de activitatea pe care-au desfăşurat-o membrii acesteia – Lucian Erdeli, Dan Crivoi, Radu Sima, Dan Dumitrescu şi Emil Râmniceanu (cel ce ocupă funcţia de secretar), coordonaţi cu mână forte de preşedintele Constantin Lazăr. Între două campionate, am purtat un amplu dialog cu şeful acestei comisii, care a făcut o analiză a celor mai importante cazuri de la Disciplină.

* Cum apreciaţi activitatea Comisiei de Disciplină din sezonul trecut? A fost mai intensă decât de obicei?

– În acest an competiţional, 2006-2007, AJF-ul a suferit mai multe mişcări de «trupe». A fost în turul campionatului o conducere interimară, în care domnul Neacşu era preşedinte interimar şi Pintilie – vicepreşedinte. Înainte de asta, Comisia de Disciplină a suferit oarecare modificări, când domnul Persu a vrut să nu mai fie în componenţa în care era de la Constantin. A zis că vrea să schimbe ceva, însă eu am considerat că mai corect este să plece toată Comisia dacă s-a pus problema înlocuirii vreunui membru al acesteia. Pentru că nu puteam să-i spun vreunui coleg care-a stat patru ani cu mine în acelaşi birou, că nu e bun după atâta timp. Apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat, astfel că imediat ce a început campionatul, la prima şedinţă, conducerea interimară a AJF m-a sunat să-mi spună că trebuie să refacem Comisia, că nu mai au Comisie de Disciplină. În aceste condiţii, am refăcut «trupa», am început activitatea, moment din care sancţiunile sau abaterile de la etica şi regulamentul sportiv s-au petrecut în salturi. Au fost etape în care abaterile jucătorilor sau ale conducătorilor au fost chiar foarte grave, şi perioade în care erau numai abateri normale, ce înseamnă un fault de ultim apărător, o oprire a mingii cu mâna, lucruri ce atrag o eliminare, dar fără alte probleme, greşeli care de fapt se pot anula ca urmare a unei cauţiuni ce se achită ca să poată evolua în meciul următor jucătorul care se face vinovat de o astfel de abatere. Pe urmă am avut câteva abateri destul de grave în care jucătorii au bătut arbitrii, s-au bătut între ei. De asemenea în retur am avut alte câteva cazuri de care o să amintesc.

Pentru a evita un al doilea „război civil”,
Voiceşti şi Pesceana nu vor mai fi în aceeaşi serie în acest sezon

* Aţi avut şi câteva cazuri mai grave decât de obicei. Ce ne puteţi spune despre ele?

– Da, într-adevăr, am avut şi cazuri mai neobişnuite, două dintre acestea chiar foarte grave, în care au fost implicate mai multe persoane dintre spectatorii şi conducătorii echipelor. Cel mai grav eveniment l-am consemnat la meciul dintre Voiceşti şi Pesceana, în care au trebuit să vină două echipaje, unul de poliţie, celălalt de jandarmi. Acolo a fost o bătaie generală, în care spectatorii de la Voiceşti i-au bătut pe jucătorii şi însoţitorii echipei de la Pesceana. Sunt probleme foarte, foarte grave. De aceea, probabil că din campionatul viitor Pesceana nu va mai juca în seria Drăgăşani, cea cu Voiceşti-ul, tocmai pentru a se evita întâlnirea directă dintre cele două echipe. Vă daţi seama ce se va întâmpla dacă ajung cei de la Voiceşti la Pesceana! E problemă. Nu ştiu dacă s-ar mai putea repeta ce s-a întâmplat la Voiceşti, dar am făcut această propunere, ca cei de la Pesceana să fie mutaţi în altă serie, să nu se mai întâlnească cu cei de la Voiceşti, pentru a evita alte posibile astfel de evenimente. A fost printre cele mai grave cazuri pe care le-am analizat în cadrul Comisiei. Aici s-a lăsat cu suspendarea terenului, a jucătorilor, cu amenzi.

Amatorismul, observatorii şi arbitrajele, principalele cauze ale scandalurilor

* Care-ar fi cauza acestor abateri grave de la regulament?

– Sunt două cauze: lipsa de cunoaştere a regulamentului şi probabil alcoolul, care are multe de spus, vizavi de spectatori, care la ora 11.00 vin la teren şi nimeni nu are cum să verifice dacă sunt sau nu sub influenţa alcoolului pentru că în jurul terenului nu este nimeni care să comercializeze astfel de băuturi. Ar mai fi amatorismul şi mai e o problemă care provoacă uneori desfăşurarea acestor evenimente, abateri: unele arbitraje, pe care eu nu le numesc părtinitoare, ci pur şi simplu slabe. Nici nu se ştie dacă au arbitrat imparţial sau dacă au ţinut cu unul sau altul. Şi de aici apar aceste scandaluri. Referitor la arbitraje, protestele vin în principiu din partea conducătorilor şi a jucătorilor din teren, sector în care, de asemenea, s-a depăşit limita. Un exemplu în acest sens ar fi şi cei din Zătreni, unde chiar o parte din conducerea Primăriei şi alţii de pe margine sunt persoanele care instigă la scandal. Pe mine mă deranjează şi mă doare că conducătorii echipelor de fotbal, în loc să-i educe pe tineri, ei sunt primii care înjură şi protestează la arbitrii, la adversari, la toată lumea. Deci ei sunt primii care contribuie major la declanşarea unor astfel de evenimente. Pentru eradicarea scandalurilor, mai este, pe lângă problema arbitrajelor, cum spuneam, care în ultima perioadă, sincer să vă spun, au lăsat de dorit şi cea a observatorilor. Observatori care merg la teren numai că ei se numesc observatori, fără să aibă nici cea mai mică implicare în buna desfăşurare şi organizare a jocurilor. Poate ei nu pot să facă mare lucru, dar măcar ar trebui să relateze corect ce s-a întâmplat acolo. Eu asta am avut rugămintea şi am spus şi în Adunarea Generală acest lucru, pentru că numai astfel noi putem lua deciziile corecte la Comisia de Disciplină.

* Vorbiţi despre lipsa de implicare a observatorilor. Ştiu că aţi avut şi dumneavoastră probleme similare. Numai că aţi fost acuzat că v-aţi fi implicat prea mult în meciurile respective?

– Am avut o problemă. E vorba de echipa Dinamo Rm. Vâlcea, care avea o galerie de 5-6 persoane foarte recalcitrante şi ei au fost întărâtaţi de patronul echipei. Am avut un meci aici, acasă la ei, pe CSŞ, când au jucat cu FC Budeşti şi patronul echipei a avut o ieşire nesportivă, ne-a înjurat, a dat cu apă pe mine… În sfârşit, el a primit atunci pedeapsa care i se cuvenea, mai ales că eram eu în speţă. Iar drept dovadă că am avut de ce să-i sancţionez, astfel de evenimente s-au mai repetat la această echipă la meciul cu Malaia. Aici, preşedintele Pintilie a făcut un raport suplimentar, însă, în schimb, observatorul meciului (n.r. – Viorel Neacşu) şi alţii n-au scos un cuvânt. Atunci am dat nişte sancţiuni numai după raportul făcut de către preşedinte, care, de fapt, nici nu era într-o poziţie foarte bună de a aprecia faptele. Era undeva pe baraj, iar lucrurile se petreceau undeva lângă cabină şi în tribună.

* Aţi amintit de cazul Dinamo – Malaia. De ce credeţi că preşedintele Pintilie a stat pe baraj, de unde a făcut un raport asupra celor petrecute? Dumneavoastră aţi fi procedat la fel?

– Nu ştiu de ce a stat acolo. Eu de obicei când merg la un meci, indiferent că sunt sau nu în  calitate oficială de observator, eu stau în tribună sau undeva foarte aproape. Nu am nici un fel e probleme şi nici nu pot să fiu acuzat că fac jocurile cuiva sau ajut pe cineva.

„Nu era nici o problemă să plecăm de la munca patriotică”

* Aţi spus că Mihai Persu a încercat să vă înlăture…

– Nu, am avut doar o discuţie cu el. Eu l-am sprijinit pe Mihai Persu. Mi-a spus că ar vrea să schimbe câţiva membrii din comisie, care i s-au părut că n-ar fi corespunzători. Şi atunci i-am explicat, să nu fie supărat, dar pleacă toată Comisia. Că nu e nici o problemă să pleci de la muncă patriotică. Pentru că nu ai nimic de câştigat dacă faci parte din Comisia de Disciplină a AJF-ului, ci din contră, trebuie să vi în fiecare marţi, să-ţi faci mereu duşmani.

* Spuneam că aţi fost acuzat de subiectivism la anumite meciuri pe care le-aţi observat… Cum comentaţi acest lucru?

– Nu…, e vorba despre un meci în care, până la urmă, rezultatul final cred că a fost ceva de genul 9-0 sau 10-1 pentru echipa gazdă, iar la pauză, când era 5-0, i-am spus arbitrului asistent: «băi…, te rog frumos să arbitrezi corect, că până acum ai făcut numai prostii. Că deja e 5-0. Las-o dracu’!». Ceva de genul acesta. Iar el a interpretat că i-am spus să-i oprească pe jucătorii gazdă să mai înscrie. Ca drept dovadă, cred că Mosor a fost la centru, el a venit la AJF şi a confirmat ce am afirmat şi eu. V-am spus, s-a terminat cu un scor astronomic şi la acest rezultat nu cred că mai poţi să spui că a fost cineva subiectiv. Nedeloiu cred că a fost arbitrul de la care a plecat ideea asta. El a arbitrat prost în meciul acela. I-am dat totuşi notă de trecere. 

 „Am fost blând cu cei de la Sportul pentru a nu se interpreta că vreau să-i stopez”

* O altă problemă ar fi, legat oarecum şi de Hidroelectra, cum că dumneavoastră aţi observat meciuri ale echipelor care s-au luptat cu aceasta pentru primul loc. S-au dictat şi sancţiuni în urma unor astfel de meciuri…

– Am observat un meci la Brezoi, între Genesis şi Sportul, în care trebuie să vă spun că am fost bând cu echipa oaspete, adică cu cei de la Sportul. Meciul s-a terminat 0-0, însă după sfârşitul jocului, pe platforma aceea din faţa cabinelor a început o încăierare între patru fotbalişti de la Sportul şi Vîrtopeanu, preşedintele echipei din Brezoi. Însă el este un tip impunător şi n-au degenerat prea tare lucrurile. A fost totuşi lovit şi arbitrul Stanca. Atunci eu am fost blând cu cei de la Sportul pentru că altfel se interpreta că vreau să-i stopez, în avantajul Hidroelectricii, pe altă cale.

* Apropo de decizii, au fost unele nemulţumiri, chiar şi din parte conducerii AJF care, în anumite cazuri, a aruncat toată vina Comisiei de Disciplină. Ce părere aveţi dumneavoastră vizavi de acest aspect?

– Putem să punem şi conotaţia de a găsi un ţap ispăşitor, însă toate deciziile care le-am luat, au fost în conformitate cu regulamentul. Am amânat foarte puţine cazuri pentru că am luat în considerare faptul că jucătorul trebuie să ştie cât mai repede când va putea evolua din nou. O decizie amânată înseamnă ca jucătorul să stea până când se ia o hotărâre definitivă. Apropo de decizii, s-ar putea şi ca unele să fi fost eronate, dar au fost interpretate după anumite date care le aveam. Şi datele vin de sâmbătă, duminică şi marţi. Deci e vorba numai de ziua de luni în care fiecare poate să-şi facă apărarea sau acuzarea. Evident că până la Comisia de Apel, care se întruneşte la o săptămână distanţă, fiecare a venit poate cu alţi martori, poate cu alte date, alte înscrisuri şi s-a revenit sau s-a mai micşorat din pedeapsă. Şi de aici nemulţumirile.

* Ştim că aţi mai întâmpinat greutăţi şi datorită raporturilor de arbitraj incomplete…

– Au fost, într-adevăr, anumite probleme care pe mine m-au deranjat. Am dat nişte sancţiuni mai drastice, s-a ajuns la Comisia de Apel, unde s-au redus la jumătate sau au fost ridicate în totalitate sancţiunile. Ideea a fost că domnul arbitru, Voicescu, în cazul despre care vorbesc, în primă instanţă a declarat ceva, iar apoi s-a răzgândit şi în faţa Comisiei de Apel şi-a schimbat pledoaria. De atunci m-am gândit şi să înregistrez şedinţele Comisiei de Disciplină. Asta a fost, noi am dictat sancţiunile conform şi declaraţiei lui. Comisiei de Apel i-a fost expusă o altă variantă şi evident că pe baza a ceea ce a spus arbitrul, cei de la Apel au aplicat regulamentul. Şi aici a căzut treaba că la Comisia de Disciplină nu se iau decizii corespunzătoare.

* Constantin Pintilie, înainte sau o dată cu învestirea în funcţia de preşedinte al AJF, a luat decizia de a ridica toate suspendările dictate împotriva celor certaţi cu regulamentul. A avut repercusiuni această măsură a sa?

– Da…, ca să închidem discuţia aceasta, în iarnă Pintilie a ridicat toate sancţiunile. A făcut o amnistie cu care eu, în principiu, n-am fost de acord. Am avut o discuţie pe tema asta, însă i-am sugerat ca pedepsele de care au fost scutiţi jucătorii sau delegaţi să fie un surplus la următoarea abatere. Să se ia în calcul ca şi abatere agravantă şi să se adauge la sancţiunile respective cele «obţinute» înainte. Şi n-au trecut decât câteva etape şi foarte mulţi dintre ei au recidivat. Au venit la Comisie şi cu ocazia asta i-am cam scos din circuit. E şi aici, până la urmă, o tactică şi scapi apoi de ei. Dar probabil atunci au crezut că va merge la nesfârşit. E clar, însă, că a avut repercusiuni. E jucătorul de la Zătreni, Herăscu, ce, acum, am înţeles că regretă ce-a făcut, că a greşit. Cred că a făcut şi o cerere să i se reducă suspendarea, dar noi nu putem face nimic pentru el. La Bucureşti trebuie să meargă pentru reduceri. Nu se mai fac la Biroul Executiv, aici. Dacă Comisia Centrală de Arbitraj de la Bucureşti îi aprobă solicitarea, atunci…

„La jocurile între echipele învecinate şi cele mai slab pregătite apar cele mai multe probleme”

* Unde se constată cele mai dese abateri de la disciplină?

– În legătură cu aceste acte de indisciplină, am observat că între comunele învecinate este ambiţia mai mare şi jocul este mai dârz. De asemenea, între echipele mai puţin pregătite care încearcă prin orice mijloace să câştige meciul şi recurg la durităţi şi, totodată, o faptă care mi se pare foarte gravă, dar şi aici contează foarte mult aportul arbitrului şi al observatorului care trebuie să fie maxim, anume că există echipe care folosesc jucători pe «fals», care de cele mai multe ori sunt unii dintre cei suspendaţi. Eu dacă îl cunosc pe un anumit jucător, ştiu că e suspendat şi îl văd în teren, e clar că va primi maxim la Comisie, indiferent de ce scrie arbitrul sau ce zic ceilalţi. Şi ştiu cazuri concrete, dar nu am cum să le demonstrez. Doar le aud. Întâmplător, la un joc la care eram şi eu prezent, era un jucător suspendat care vroia să joace pentru o anumită echipă. Dar când m-a văzut, a renunţat să mai intre în teren, pentru că ştia că-l cunoşteam. Nu poţi să vezi şi să nu reacţionezi. E o impietate la adversar. E ca şi cum l-ai aduce pe Ronaldihno să joace la Electra. Şi până la urmă ce câştigi la nivelul Ligii a IV-a sau a V-a? Câştigi un meci care nu contează foarte mult. Sunt doar ambiţii şi de la această idee merge prost şi ţara asta pentru că ne furăm căciula unul la altul şi aici, la nivelul acesta, fără nici un fel de avantaje.

* Au fost şi cazuri mai speciale, în care chiar delegaţii au fost substituiţi? Vorbiţi-ne şi despre acestea!

– Noi am tot încercat, de când era domnul Constantin preşedinte şi până la urmă am reuşit, să facem legitimaţii conducerilor asociaţiilor sportive. Astfel ca în momentul în care acel conducător pune legitimaţia la carnete să se responsabilizeze. Adică nu mai este cineva impersonal acolo. Aşa eu ştiu, în cazul în care se întâmplă ceva, pe cine să suspend. A fost un caz chiar la Pietrari de acest gen în care am suspendat delegatul echipei, iar el a văzut în „ARENA” că a primit sancţiune şi a venit şi ne-a spus că el a fost la fân, nu la meci. Altcineva semnase în numele lui. De asemenea, s-au mai încercat nişte chestii slăbuţe. De cele mai multe ori se vede de departe că nu dă «casa cu masa». Inducerea în eroare a Comisiei privind ajungerea la timp la teren. Este vorba de CSM II la Berbeşti şi Genesis Brezoi la Zătreni. Cluburi cu pretenţii care evoluează sau au evoluat în diviziile superioare au venit cu astfel de motive cum că nu le-a mers maşina, tractorul sau bicicleta. Şi când i-am întrebat de foaie de parcurs, de revizia de la garaj a maşinii, licenţa de transport persoane, evident că nu au putut să-mi arate toate documentele. Iar cei de la CSM vin cu o hârtie şi cu o declaraţie că a rămas maşina în pană când conducerea ETA şi şoferul spun că: «nu, domnule, mi-au spus să nu mai plec».  Adică…, nu merge chiar aşa. De asemenea, un alt lucru ilar s-a întâmplat atunci când conducerea CSM II a făcut cinci schimbări. Îmi pare rău că trebuie să spun, dar nu sunt permise asemenea greşeli la antrenorii cu şcoală, de carieră de aici, la conducătorii care vin totuşi dintr-un club ce are o echipă în Liga a II-a. Acum aţi văzut că s-a instaurat şi la noi această regulă, cu foile pentru schimbări, pentru a nu mai exista astfel de probleme.

„Nu se mai desfăşoară nici un meci peste cele 15 minute de la ora oficială de începere a jocului”

* Pentru viitor ce alte măsuri intenţionaţi să mai propuneţi pentru buna desfăşurare a jocurilor?

– Nu se mai desfăşoară nici un meci, cu toate măsurile regulamentare, cu echipele în teren, peste ora oficială de începere a jocului plus 15 minute. Am avut tot felul de plângeri, că arbitrii sau observatorul au tras de timp astfel încât să se joace meciul, să înceapă cu întârziere. Şi până la urmă rezultatul n-a fost cel dorit şi au început reproşurile, şi-au adus aminte de regulament. Exemplul cel mai concludent este meciul disputat la Horezu, la care şi eu am fost prezent, dintre Flacăra şi Petrolul II Drăgăşani. Au ajuns oaspeţii mai târziu, trecuse mult de 11.00 şi un sfert. Şi Chelcea ce a zis, «las’ să vină că facem şi noi scor, le dăm 8-9 goluri». Şi au făcut 3-3 şi de atunci s-a cam destrămat Flacăra Horezu. Ei erau nemulţumiţi că vor câştiga doar cu 3-0. Dobre de-abia a strâns 11 jucători şi s-a prezentat la meci în ideea că măcar pierde jocul, dar nu-l mai amendează că a avut bunăvoinţa să ajungă la meci. Şi s-a produs surpriza. Un alt meci asemănător ca idee a fost cel în care Hidroelectra a acceptat să joace cu FC Govora care a amânat etapa că nu aveau cei de acolo jucători. Hidroelectra a acceptat să joace la o dată ulterioară şi s-a terminat 2-2, când putea fi 3-0 fără probleme, de la regulament.

* Ce implicare aveţi la echipa Hidroelectra?

– Ca să eliminăm suspiciunile, o să lămurim şi acest aspect. Asociaţia Sportivă şi de Agrement Hidroelectra face parte din F.A.S. Prometeu, la care sunt afiliate 14 asociaţii sportive din ţară de la toate sucursalele de hidrocentrale. Eu sunt preşedintele Asociaţiei Sportive şi de Agrement care se ocupă de sportul de masă al salariaţilor de la Vâlcea şi vicepreşedintele Federaţiei. La nivel naţional această Federaţie nu are nicio competiţie în sportul de performanţă. Mai puţin Vâlcea, care are această echipă de fotbal, Hidroelectra, în Liga a IV-a, al cărei preşedinte e domnul Bucuroiu. Deci cele două asociaţii sunt disjuncte, diferite. Asociaţia trăieşte pe banii din F.A.S., iar echipa de fotbal din sponsorizări, cotizaţia salariaţilor şi a diverselor firme cu care colaborăm.

* Sponsorizările despre care vorbiţi, pot susţine echipa Hidroelectra şi în Liga a III-a?

– Noi avem acum nişte promisiuni. Gigel Bucuroiu lucrează la buget, unde îl spijin şi eu, pentru că suntem colegi. Avem nişte promisiuni de buget bun cu care se poate promova. Iar dacă se va reuşi promovarea, bugetul va fi valabil pentru Liga a III-a, la primele locuri. Logic, cum suntem acum organizaţi, din punct de vedere al bazei materiale, echipa de fotbal stă chiar foarte bine. Noi am avut un mare handicap că nu aveam terenul. Acum tot terenul pe care este ridicată baza de agrement este proprietatea Hidroelectricii care a investit sume mari pentru a arăta aşa cum o vedeţi astăzi. Ştiu că s-a plecat de la un buget de vreo 40 de miliarde, dar cred că s-a depăşit suma, pentru că lucrările sunt de mare amploare.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button