Politica

Gutău se întoarce în PD

• dar numai după ce Curtea Supremă de justiţie va da o hotărâre definitivă şi irevocabilă în favoarea sa

Joi, la Filarmoniaca „Ion Dumitrescu”, primarul Mircia Gutău va prezenta raportul celui de-al treilea an de mandat. Acesta cuprinde realizările din perioada iunie 2006 – mai 2007 şi, spre ghinionul liberalilor, este foarte stufos. După întâlnirea cu râmnicenii, tot joi, edilul va participa la inaugurarea ştrandului din Ostroveni, unde pensionarii vor putea intra de acum înainte gratuit. La sfârşitul săptămânii trecute, Mircia Gutău a mai anunţat şi faptul că se va întoarce în rândurile Partidului Democrat abia după ce Curtea Supremă de Justiţie va da în procesul său o sentinţă definitivă şi irevocabilă. „În ce mai recentă hotărâre se spune foarte clar că nu a existat fapta. Sunt foarte mulţumit în ce priveşte decizia instanţei şi spun încă o dată că am încredere că Justiţie îmi da face dreptate până la capăt!”, a menţionat Mircia Gutău.

Primarul Râmnicului a mai vorbit de investiţiile din ultima vreme, punând accent pe lucrările de înfrumuseţare a zonei Hermes, acolo unde municipalitatea a pus la bătaie aproximativ 4 miliarde lei vechi. Nu în ultimul rând, alesul râmnicenilor a luat apărarea consilierului municipal intependent (ex-PNL) Gabriela Ene, lăsând să se înţeleagă că aceasta a intrat în gura liberalilor datorită faptului că are o bună colaborare cu Primăria: „Referitor la întrebarea dumneavoastră, pot să vă spun că doamna Ene nu mi-a spus că vrea să vină acum la PD. I s-a reproşat că are o bună colaborare cu mine. A fost pentru prima dată când municipalitatea a avut de unde să dea bani pentru toate olimpiadele. Elevii buni au fost premiaţi aşa cum trebuie, toate şcolile au primit fonduri şi, sincer, nu văd nimic rău în asta”. În încheiere, primarul Râmnicului a anunţat că, de acum înainte, colegii săi se vor ocupa să le dea replici celor care-l critică. „Mă voi ocupa exclusiv de Râmnic şi de rezolvarea problemelor cetăţenilor. Vreau să fac nu doar ce am promis în campanie, ci mult mai mult. Pentru asta îmi voi folosi toată energia!”, a conchis Mircia Gutău.
Diana Dirinea

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button