Politica

Gabriela Ene, executată de foştii săi colegi liberali

• cel mai probabil, aceasta va ataca în justiţie vacantarea postului său din Consiliul Local

Propunerea grupului consilierilor municipali PNL de a o exclude din Consiliul Municipal al Râmnicului pe fosta lor colegă, Gabriela Ene, a fost luată în discuţie în şedinţa ordinară de la începutul acestei săptămâni. Cot la cot, consilierii liberali şi cei PSD au votat pentru vacantarea postului de consilier al Gabrielei Ene, după ce aceasta a demisionat din PNL şi a declarat că rămâne consilier independent. Consilierii PD s-au împotrivit excluderii Gabrielei Ene, după ce şi primarul Mircia Gutău a spus că problema liberalilor trebuie rezolvată în justiţie. Surse din PD ne-au informat că cel mai probabil Gabriela Ene va ataca în justiţie decizia consilierilor PNL.

Nici le Inspectoratul Şcolar lucrurile nu sunt mai limpezi. Speculaţiile apărute în legătură cu numirea profesorului Gheorghe Ciucă în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea nu sunt reale. Liberalii vâlceni au anunţat că, datorită unei operaţii pe cord, suferită în urmă cu puţină vreme de către Mihai Moldoveanu, acesta „nu-şi poate exercita din plin funcţia”. În consecinţă, profesorul Ciucă a fost numit cu delegaţie inspector şef. „Vroiam să avem un control la Inspectoratul Şcolar asupra deciziilor, având în vedere că pe doamna Gabi Ene am văzut că nu ne putem bizui”, au precizat câţiva lideri PNL Vâlcea. Tot ei au anunţat şi faptul că Gabriela Ene, consilier independent la Râmnicu Vâlcea şi inspector şef adjunct al ISJ Vâlcea, a fost exclusă din PNL după ce aceasta a votat în CL altfel decât colegii săi liberali deşi împreună hotărâseră să voteze împotriva PUZ-ului iniţiat de fiul primarului Gutău privind construcţia unor blocuri P+7 pe Strada Morilor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button