Editorial

Unii „renasc”, alţii se nasc…!

Echipele de fotbal din Drăgăşani au încheiat un sezon cu rezultate diametral opuse; sub aşteptări în Liga a IV-a, excelente în Liga a V-a. Astfel, prin prisma rezultatelor înregistrate de contracandidatele la retrogradare (demne de calciopar!), Petrolul II este retrogradată în eşalonul al cincilea. Mai există doar şansa ca Sportul Rm. Vâlcea să câştige barajul şi să le asigure petroliştilor menţinerea în Liga a IV-a. Alma Lex, după cel mai slab campionat din existenţa clubului, va căuta să şteargă imaginea şifonată a ultimului an. „Bursa zvonurilor” din Parcul Municipal, acolo unde se adună chibiţii fotbalului, prin vocea lui Nea Nae Covrig îl acreditează în pole-position pentru preluarea funcţiei de antrenor la echipa jandarmilor pe Remi Badea, cel ce l-a lansat în fotbal pe Daniel Stanciu (portarul echipei Dinamo, Selena Bacău, FC Argeş).

Se pare că prietenia dintre „MM” poate fi garanţia succeselor viitoare. CSM Drăgăşani va încerca să poarte stindardul fotbalului drăgăşănean, cu o echipă alcătuită din mulţi elevi şi studenţi, şi va căuta să readucă publicul pe stadion. Deşi obiectivul celui de-al doilea an de existenţă nu a fost încă stabilit, conducătorii echipei, în speţă primarul municipiului Drăgăşani, inginerul Gheorghe Iordache, directorul Alin Pavelescu şi ceilalţi care au dorit să rămână simpli anonimi în spatele acestor rezultate, dar şi tehnicienii (profesorii Alex Morariu, Adi Lupu, Narcis Enăchescu şi Tavi Mîţoc), cu toţii sunt conştienţi de eforturile ce trebuie depuse pentru un parcurs cât mai bun în Liga a IV-a.
Sandu ŞOCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button