Politica

Democraţii vâlceni fac coadă la uşa PNL

• liberalii susţin că s-ar putea să nu-l refuze pe Vieru a doua oară

Dacă până acum PNL Vâlcea şi-a fixat ca regulă să nu primească în rândurile sale directori de la PSD sau de la alte formaţiuni politice, liberalii au anunţat la finele săptămânii trecute că au deschis uşile pentru toţi oamenii valoroşi, indiferent din ce partid fac parte. Având în vedere faptul că „PD Vâlcea s-a umflat artificial, ca o gogoaşă, racolând pesedişti, rivalii din timpul campaniei electorale” liberalii spun că şi PNL va renunţa la vechea interdicţie. „Vom primi oameni de valoare, de la caz la caz, nu neapărat pentru a-i menţine sau promova pe funcţii.

Am renunţat la ideea că puritatea partidului e pe primul plan. Este mai important să ai valori, şi provenite de la alte partide, chiar dacă peste 2-7 ani există riscul să le pierdem. Singurele condiţii pe care le punem sunt ca noii veniţi să aibă o imagine bună în rândul electoratului şi o activitate profesională pe măsură. Până la denunţarea protocolului cu PD, nu vom primi democraţi”, susţin liderii judeţeni PNL. Emilian Frâncu a mărturisit că are informaţii de la colegii săi potrivit cărora tot mai mulţi democraţi vâlceni nemulţumiţi de politica de la centru a formaţiunii lor, dar mai ales de decizia ruperii colaborării cu PNL, sunt dornici să treacă la liberali. Parlamentarul PNL a reamintit că printre cei care îşi doreau să treacă la PNL, după eşecul din 2004 al PSD, s-a numărat şi Gheorghe Vieru, fostul inspector şef al IŞJ Vâlcea. Acesta a fost refuzat de liberali întrucât la acea vreme era cunoscut drept pesedist de frunte.     E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button